Linkuri accesibilitate

Forumul Civic: reformele adoptate de către puterea de la Chișinău au fost mimate


UE, FMI și România au învățat lecția „reformelor mimate” din experiența ultimilor patru ani, care a culminat cu devalizarea băncilor.

Reprezentanţi ai Forumului Civic, o adunare ad-hoc a liderilor protestelor de anul trecut şi a mai multor reprezentanți ai societății civile, au criticat luni reformele votate în mare viteză, săptămâna trecută, de majoritatea parlamentară condusă de democrați, din cauză că acestea ar fi doar „mimate” pentru a-i convinge pe donatorii externi să reia ajutoarele financiare pentru Republica Moldova.

Reforma Procuraturii, dar mai ales modificarea Codului Audiovizualului, votate în mare grabă săptămâna trecută nu au cum să nu dezamăgească, spun reprezentanţi ai Forumului Civic. Deşi noua lege a procuraturii a fost adoptată, până la urmă, în varianta agreată de societatea civilă şi de donatorii externi, felul în care s-a încercat modificarea acesteia, pe ultima sută de metri, trezeşte mari suspiciuni, constată directorul executiv al Institutului pentru Politici Publice Arcadie Barbăroşie, reprezentant al Forumului Civic:

„Modalitatea în care a fost aprobată această lege demonstrează cu brio că guvernarea nu vrea să facă reforme, pentru că legea a fost discutată în comisie cu o mulţime de amendamente care deturnau completamente sensul acestei legi. Peste noapte acest exerciţiu foarte democratic al guvernării este dat peste cap. Autorii şi-au retras amendamentele şi legea a fost adoptată în formula iniţială. Este acest lucru o demonstraţie că se vor reforme? Sau este o demonstraţie că această guvernare nu poate realiza reforme decât monitorizată în permanenţă de altcineva. Probabil fiindcă bâta condiţionalităţilor a lucrat. Guvernarea nu are resurse, iar partenerii nu îi vor da resurse dacă nu se vor realiza foarte clar promisiunile.”

Cu referire la cea de-a doua lege adoptată, modificarea Codului Audiovizualului care presupune reducerea de la cinci la două a numărului de licenţe admise să fie deţinute de un proprietar, Arcadie Barbăroşie a spus că aceasta nu va produce efecte imediate la care se aşteptau societatea civilă şi partenerii europeni, atunci când au cerut măsuri antimonopoliste pe piaţa audiovizuală. Or, restricţia va intra în vigoare abia după expirarea licenţelor deja oferite, ceea ce înseamnă menţinerea pentru următorii cinci ani a concentrării mass-media.

„Este de fapt un exemplu de încălcare cinică a promisiunilor şi de nerespectare a acelor condiționalități. Este al doilea exemplu care demonstrează foarte clar că guvernarea mimează reforme şi nu are de gând să implementeze acele revendicări ale Forumului Civic.”

Cele două reforme votate de majoritatea condusă de democraţi sunt doar o mică parte din revendicările formulate de Forumul Civic. În câteva zile expiră termenul de o lună dat răgaz guvernului şi parlamentului pentru a onora lista de cerinţe. Directoarea Transparency International, Lilia Carsciuc:

„Trecând pe diagonală toate cerinţele am ajuns la concluzia că nu putem raporta despre ceva cu fermitate că s-a realizat. Unele din aceste condiţii aşa cum au fost realizate ne trezesc mai multe bănuieli. Doar unul din exemple, realegerea preşedintelui CSJ, Mihai Poalelungi, pentru noi este un semn de alarmă, pentru că înseamnă că sistemul judiciar va rămâne sub controlul unei persoane sau a unui clan pentru o perioadă îndelungată.”

Cererea de eliberare a grupului „Petrenco”, alegerea prin concurs a membrilor CEC, reformarea sistemului bancar sunt alte câteva solicitări asupra cărora reprezentanţii Forumului Civic spun că vor insista în continuare, inclusiv prin proteste stradale. Ei se arată optimişti întrucât o bună parte din acestea coincid cu condiţiile partenerilor externi pentru deblocarea asistenței financiare destinate Republicii Moldova.

XS
SM
MD
LG