Linkuri accesibilitate

Sub „umbrela” propagandistică a Rusiei (Nicolae Negru/Ziarul Național)


„Sub teroarea macacilor” (Petru Bogatu/Ziarul Național).

Ion Dron, preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice este citat de Agenţia IPN cu criticile sale legate de reforma Procuraturii tocmai adoptată în legislativ. Va accentua dependenţa de procurorul general, este părerea expertului. Procurorul general nu devine simplu manager, ci actor procesual, iar un articol din lege îi permite să intervină sau se retragă orice dosar, explică Dron. La unison e şi Nicolae Osmochescu, fost judecător al Curţii Constituţionale, care a spus dominică seară într-o emisiune la PRIME TV că noua Lege cu privire la Procuratură va diminua din independenţa procurorilor şi va concentra puterea în mâinile procurorului general.

Pe pagina electronica a „Ziarului Naţional” apare un editorial semnat de Petru Bogatu intitulat „Sub teroarea macacilor”. Comportamentul politicienilor moldoveni e comparat cu cel al unor „macaci furăcioși” care, pentru a evita biciul și a obține banana, „simulează ascultarea de ochii lumii, ca apoi, lăsați singuri în junglă, să-și facă de cap în voie”. Se are în vedere rezoluția Consiliului European de la 15 februarie, formată din 13 puncte, în care guvernării de la Chișinău I se cere de urgență să depolitizeze instituțiile, să reformeze justiția și sectorul financiar-bancar, să asigure independența mass-media, şi reacţia Chişinăului, care a asigurat partenerii occidentali că a „înțeles mesajul”, iar între timp, reforma procuraturii a început, înainte ca respectivul proiect de lege să fie votat în Parlament, cu procurarea a 14 mașini de lux pentru care s-au plătit de la buget milioane.

Victor Ciobanu, de la aceiaşi publicaţie, are şi el câteva exemple care ar arăta că ambasadorilor străini de la Chişinău „le scapă că vorbesc în limbi diferite” cu demnitarii de aici. Consiliul European le cere, bunăoară, să întreprindă audituri la cele trei bănci sub supraveghere specială, scrie Ciobanu, dar auditurile nici acum nu sunt gata, iar conducerea BNM – Drăguțanu și Sturzu - se contrazic: unul zice că totul e ok, celălalt - că există probleme cu credite neperformante și, implicit, riscuri. Consiliul mai vrea să se asigure că fraudele, care au afectat sistemul bancar în 2014, sunt supuse unei investigații aprofundate, imparțiale, cu scopul de a recupera fondurile deturnate și a aduce pe cei responsabili în fața justiţiei. A avansat cumva ancheta? Întreabă Ciobanu. „Desigur că nu. Iar încrederea că făptaşii vor fi aduși în fața justiţiei în genere e din domeniul fantasticului.

Editorialul lui Nicolae Negru constată că cetățenii Republicii Moldova se află sub „umbrela” propagandistică a Rusiei, menită să le resuscite fobiile antioccidentale, antiamericane, în special inoculate în perioada sovietică, dar și să le creeze altele noi, legate de realitățile postsovietice, de planurile revanșarde ale lui Putin. Expansionismul mediatic al Rusiei se intensifică, observă Negru, nu numai în domeniul televiziunii, ci și în spațiul Internetului. A fost creată o nouă structură (dez)informațională având angajați jurnaliști locali, care s-au pus în serviciul neoimperialismului rus și încearcă să joace rolul unui pol coordonator antioccidental și antidemocratic, dar și antiromânesc, în favoarea Uniunii Eurasiatice, preparând și oferind „buletine de știri” unor instituții audiovizuale locale. De sub această „umbrelă” este aproape imposibil de evadat în condițiile de azi, dar, mai cu seamă, cu liderii actuali, mai constată autorul. Democrația, pluralismul, interpretat ad litteram, oferă puține șanse de a lupta cu mașina propagandistică rusă tot mai impresionantă, tot mai agresivă, finanțată copios de Kremlin, continua el. Contrapropaganda este în cazul Republicii Moldova aproape singurul instrument.

Analistul roman Iulian Chifu scris în „Evenimentul Zilei” că „Rusia revizionistă şi revanşardă a transformat Crimeea, o staţiune turistică, într-un portavion hipermilitarizat ce controlează Marea Neagră până dincolo de strâmtori”. Autorul îşi informează audienţa că Rusia a militarizat regiunea şi a creat o zonă de interdicţie de acces aerian şi maritim – A2AD – Anti Access Area Denial - care se întinde la nivelul întregii Mări Negre, cu capabilităţi aeriene, antiaeriene, sol-sol şi sol- aer foarte importante, încălcând şi Tratatul Forţelor Nucleare cu rază medie de acţiune – INF – şi deplasând purtătoare de arme nucleare capabile să afecteze întreaga regiune. Au fost date şi relatări despre prezenţa de arme nucleare, chiar şi preşedintele Petro Poroșenko vorbeşte despre o asemenea prezenţă, s-au curăţat şi pregătit silozurile şi vechile locuri de amplasare din perioada sovietică, dar nu există încă o confirmare cu grad de certitudine la nivel public privind prezenţa acestor capacităţi nucleare în peninsula, mai arată Chifu.

XS
SM
MD
LG