Linkuri accesibilitate

Boeing MH17: cu nume și prenume


Ofițeri ruși lîngă o rampă de lansare cu rachete BUK

Ofițeri ruși lîngă o rampă de lansare cu rachete BUK

Au devenit cunoscute numele militarilor ruși care ar fi putut avea legătura cu catastrofa Boeing-ului deasupra Donețkului.

Activiștii grupului internațional Bellingcat, care se ocupă de investigații din surse deschise, au publicat informații cu privire la militarii ruși care ar putea avea legătură cu catastrofa Boeingului malaiezian deasupra Donețkului în iulie 2014. Aceste date pot fi folosite de Grupului internațional de investigații care instrumentează cercetarea penală a tragediei. O relatare Radio Svoboda în rezumat.

Noua investigație a grupului Bellingcat (textul integral, în engleză, aici) este consacrată integral Diviziei 53 anti-aeriene, din Kursk. Anume de acolo, așa cum au reușit să afle activiștii din Rusia, Ucraina și alte țări prin cercetarea surselor deschise (în primul rând a imaginilor video de la locul evenimentelor și a postărilor militarilor ruși de pe rețelele de socializare), în vara anului 2014 la frontiera dintre Rusia și Ucraina, în regiunea Rostov, au fost aduse instalațiile Buk. Una dintre aceste instalații a fost văzută în localitatea Snejnoe din apropiere de Donețk în ziua de dinaintea tragediei în care au murit 298 de persoane.

Analizând pozele și postările soldaților, dar și informațiile din surse publice cu privire la componența nominală a diviziilor, experții au făcut o listă scurtă a celor care ar fi fost implicați în operațiunea de doborâre a Boeingului civil. Fețele militarilor din raportul public au fost retușate, deoarece cei de la Bellingcat consideră că nu militarii de rând sunt responsabili de cele întâmplate, ci comandanții acestora – mergând chiar până la comandantul suprem Vladimir Putin. De altfel, informația cu numele complete și fețele neretușate a fost transmisă de cei de la Bellingcat Grupului comun de investigații (Joint investigation team, JIT) care se ocupă de ancheta penală oficială. Grupul este condus de Procuratura Olandei, care a și confirmat că examinează informațiile oferite de experții de la Bellingcat.

Lanțul de transmitere a deciziei de utilizare a instalațiilor Buk în războiul din Ucraina. Un infografic realizat de Bellingcat.

Ancheta Bellingcat vs. MH17

Ancheta Bellingcat vs. MH17

Activiștii de la Bellingcat au reușit să identifice 14 ofițeri ai brigăzii 53 anti-aeriene care ar fi putut avea o implicare directă în catastrofa Boeingului. Militarii nu aveau nicio rezervă inclusiv în a posta pe internet documente secrete, de exemplu, lista personalului în misiune.

Militari ruși aparent implicați în doborîrea avionului MH17 (Bellingcat investigation)

Militari ruși aparent implicați în doborîrea avionului MH17 (Bellingcat investigation)

„În ancheta noastră am prezentat informații amănunțite cu privire la structura comandamentului brigăzii și a divizionului care au livrat probabila armă de asasinare a pasagerilor MH17 (iar subalternii acestor comandați sunt cei care, cel mai probabil, au pus în funcțiune această armă). Am oferit informații cu privire la 14 ofițeri ai divizionului 2 ai brigăzii 53 (ascunzând parțial informațiile cu privire la identitatea acestora), inclusiv informații despre comandanții echipajelor Buk-urilor care intră în componența acestui divizion. Am povestit amănunțit despre Serghei Borisovici Mukciaev, comandantul brigăzii 53 anti-aeriene, precum și despre comandanții acestuia, inclusiv despre șeful apărării antiaeriene a armatei a 20-a, Alexei Zolotov, și șeful apărării antiaeriene a districtului militar de vest, Andrei Kohanov. Menționăm că responsabilitatea pentru omorârea pasagerilor MH17 din arma pusă la dispoziție de Forțele Armate rusești și, probabil, mânuită de militari ruși în ultimă instanță o poartă Ministerul Apărării al Federației Ruse și comandantul suprem al Forțelor Armate a Rusiei, Vladimir Putin”, se spune în sinteza publicată a investigației.

Informații cu privire la o posibilă implicare în tragedie a unora dintre comandanții menționați în ancheta Bellingcat au apărut și mai devreme. Grupul ucrainean Informnapalm, specializat de asemenea în investigații în baza surselor deschise, menționează într-o publicație pe site-ul său că, potrivit informațiilor de pe profilul din rețeaua socială VKontakte, unul dintre comandanții echipajelor Buk din brigada 53, Konstantin Mișkin, a fost decorat cu crucea lui sfântul Gheorghe de gradul 4. Ordinul a fost acordat „pentru acte de eroism în acțiuni militare pe teritoriul altor state în procesul de menținere și restabilire a păcii și securității internaționale”. După ce activiștii de la Informnapalm au găsit profilul lui Mișkin, acesta a fost imediat șters – de aici grupul de voluntari a dedus că ordinul ar fi putut fi acordat militarului pentru operațiunea de livrare a Buk-ului în regiunea Donețk a Ucrainei.

În octombrie 2015 raportul cu privire la cauzele catastrofei Boeing 777 în regiunea Donețk a Ucrainei a fost publicat de Consiliul de securitate al Olandei. Raportul confirmă versiunea potrivit căreia avionul a fost doborât de Buk-ul rusesc. Autoritățile ruse resping atât concluziile raportului, cât și datele investigațiilor independente. Acestea susțin că avionul ar fi fost doborât de dintr-un Buk ucrainean, de pe teritoriul ucrainean. În același timp, încercarea de a crea un tribunal internațional pentru cercetarea cauzelor tragediei a fost blocată de Rusia în Consiliul de securitate al ONU.

XS
SM
MD
LG