Linkuri accesibilitate

Pe parlamentari îi frământă cum de s-a transformat corupţia din cea mai mare prietenă şi muză a scenei politice în cel mai mare duşman.

Pe parlamentari îi frământă cum de s-a transformat corupţia din cea mai mare prietenă şi muză a scenei politice în cel mai mare duşman şi de ce au probleme imunitare. Nu mai poţi da un telefon să întrebi un prieten că ţi-l ascultă anticorupţii, se indignează parlamentarii acuzaţi de trafic de influenţă. Nu ai voie să îmbraci o haină cu buzunare mai adânci, se miră cei prinşi cu mita în buzunar. Nu mai poţi avea încredere în partenerii de afaceri, se lamentează cei mai buni prieteni ai interlopilor, omul politic. Unde e libertatea de exprimare? - protestează şi cei care au băgat beţe în roate justiţiei. Au ajuns să se ferească zilnic de cererile de cercetare şi judecată ca de ploaia de meteoriţi care a provocat marea extincţie a dinozaurilor.

De aceea nu e de mirare că niciun parlamentar de seamă nu a venit la bilanţul Direcţiei Anticorupţie. Nu au primit invitaţie ori s-au sfiit pentru că în dramoleta permanentă a corupţiei româneşti nu poţi şti niciodată când ţi se dă mită o pereche de cătuşe la scenă deschisă. Semn că nu de moartea politică se cutremură, ci de veşnicia anticorupţiei. Unii au preferat să transmită gândurile la aniversară pe un ton acru şi televizat. Este un bilanţ triumfalist, spunea şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, „triumfalist şi deplasat”, venit din partea unei instituţii „de forţă, fără control democratic, care se comportă ca un partid politic.” Fostul premier, acuzat de-a lungul timpului de jocuri periculoase cu fondurile statului sau cu acţiunile Rompetrol, este urmărit şi azi de spectrul bileţelului roz trimis şefului statului şi se apără de această amintire atacând. Tocmai de aceea vede în DNA un fel de boală antiimună care atacă propriul organism al statului, pe care-l consideră periculos pentru că face ce a făcut mereu statul: bagă bani albi în conturi negre, dă telefoane de intervenţie, privilegiază firmele prietenilor, truchează licitaţii, deturnează fondurile la dispoziţia primului ministru sau banii europeni. Într-un stat disfuncţional în care corupţia s-a instituţionalizat fiind consfinţită de ordonanţe de urgenţă şi legi adoptate tacit, nu e de mirare că e suficient să arunci un singur dosar în cârdul de aleşi pentru a deştepta la viaţă toate tromboanele politice.

Absenţa politicienilor de la bilanţ are tâlcul ei: dacă ar fi fost văzuţi acolo ar fi putut fi consideraţi infiltraţi de DNA în rândul grupurilor de interese din Parlament. Dar e şi un semn că nu vor să-şi dea girul politic pentru acţiunile DNA. Pentru aleşi, procurorul şef al direcţiei, Laura Kovesi, este inamicul public numărul unu şi printre singurele motive de alianţe de uniune naţională pe scena politică şi dincolo de gratiile puşcăriilor.

Dar chiar şi uniunea asta s-a ştirbit de câteva zile, de când s-a votat în Senat ca generalul Oprea să explice cum de şi-a cumpărat limuzină şi jacuzzi din banii ministerului de interne. Generalul îşi agită armatele moarte, îngrijorat că ar putea ajunge să împartă aerul cu alţi politicieni care-şi scriu operele în ilegalitate şi singura consolare ar putea fi că-i leagă setea pentru marea cultură a plagiatului. Probabil că îi trece zilele acestea întreaga viaţă politică prin faţa ochilor, de când îi ducea servieta lui Miron Cosma ca să poată da omul cu pumnul democratic în studenţi şi intelectuali, până când făcea pe primul ministru interimar şi părea să ţină cheile împărăţiei în buzunarul de la piept. Izbutise chiar să-şi aducă partidul său de resturi politice în primele rânduri, negociind de la egal la egal cu cei mari şi primind legitimitate chiar de la Klaus Iohannis, cel care promitea acum un an că va face altfel de politică. S-a dovedit că nu poate face „alt fel”, dacă bagă în fiertură aceleaşi combinaţii de Mihalache, Dragnea, Oprea şi Blaga. Orice condimente ai pune, din oală tot ghiveci politic scoţi. Acum, că fanfarele armatei îi cântă duios generalului Oprea pe drumul către tribunal, alianţele politice electorale plutesc cu burta în sus în bazinul electoral, lovite mortal de arestări, demascări, complicităţi dubioase şi migraţii în grup.

Clasa politică trebuie agitată bine înainte de a o consuma, scrie în instrucţiunile DNA. Poate de aceea, anchetele Direcţiei anticorupţie, chiar dacă uneori pricinoase şi dirijate de mâna invizibilă care le face şi desface pe toate, au rărit numărul parlamentarilor, începând cu zurgălăi de cătuşe marea reformă a partidelor. Stăm bine la producţia pe hectarul de celule: au ajuns la tribunal un prim ministru, cinci miniştri, şaisprezece deputaţi şi cinci senatori, se laudă procurorii. Pe bună dreptate, nu e altă ţară europeană să aibă asemenea rezultate.

Peste o sută de primari şi preşedinţi de consilii judeţene au fost prinşi la borcanul cu miere al fondurilor europene şi al bugetului de stat. Au fost suspendaţi şi, cei mai ghinionişti, au ajuns chiar în puşcărie, invalidând, aşadar, un procent însemnat din voturile date acum patru ani pentru aleşii locali.

E ceva halucinogen şi toxic în funcţia publică, au descoperit procurorii anticorupţie amuşinând feromonii politicienilor. În fapt, e suficient să deschizi un registru contabil pentru a vedea prin el, ca printr-un geam murdar, întreaga istorie a matrapazlâcurilor făcute în comunitatea locală. A fost nevoie de un efort de echipă întins pe multe mandate pentru a se strânge atâta mizerie penală. Procurorii DNA, care se plâng acum că sunt prea mici pentru acest război total, spun implicit că s-ar fi lipsit bucuroşi de stahanovismele de azi, când au în cercetări sute de dosare de cap de om, dacă înainte vreme instituţiile legii şi-ar fi făcut datoria. Acum trebuie să spargă zidurile unui grajd politic în care nu s-a făcut curăţenie de amar de vreme: s-au adunat resturi toxice, mizeria multor generaţii care au pus pe ici-colo şi mine antipersoană, să sară în aer căutătorii de comori.

Desigur, poate că numărul aleşilor cu funcţii de răspundere în devalizarea ţării ar fi mult mai mare în dosarele anticorupţie şi pe genericele televiziunilor de ştiri dacă s-ar lua în calcul şi anchetele în derulare de la Agenţia Naţională de Integritate sau rapoartele Curţii de Conturi. Cel mai recent raport contabil pune în perspectivă succesele de casă ale economiei româneşti, demonstrând că, în fapt, cei mai mari oameni de afaceri sunt cei plătiţi din bugetul de stat, cu salarii şi decontări de TVA, aşadar bugetarii de partid şi de stat. Ei sunt şi motivul întreţinerii unui organism de stat multilateral dezvoltat pentru că doar aşa, acoperiţi de mulţimea funcţionărimii plătită cu salariu minim pe economie, se mai pot ascunde programele Prima casă pe Riviera franceză, Prima maşină de lux şi Primul milion delapidat în familie. Aşadar jumătăţii de miliard de euro pe care ar trebui s-o recupereze Direcţia anticorupţie din buzunarul spart al marilor corupţii i se adaugă alte vreo şase sute de milioane de euro bani albi risipiţi de administraţiile locale pe afacerile negre ale clienţilor lor. Procuroarea şefă de la DNA a şi găsit o investiţie posibilă: ea spune că banii pe care trebuie să-i recupereze ca prejudicii sunt exact cât ar avea nevoie guvernul pentru a cofinanţa construcţia de autostrăzi în următorii doi ani, cu tot cu mitele galaxiei de drumari care gravitează în jurul găurii negre de asfalt de la Compania naţională de drumuri.

DNA a reuşit să dezvrăjească lumea politică şi ideea de democraţie originală. A demontat juridic multe abuzuri petrecute la scenă deschisă, după cortine de fum propagandistic şi discursuri sforăitoare. Tigrii de tinichea de pe scena politic au ruginit de lacrimile vărsate şi de umezeala de la Jilava. Pe de altă parte, demantelarea scenei politice vine cu un preţ ascuns: acela al compromiterii definitive a vieţii politice. Şi cu sentimentul că singurul fel de a face curat este să bagi totul în beci. S-o iei de la capăt după două decenii inutile de istorie politică şi economică. Răstimp în care diverse animale politice de peşteră au preluat controlul ţării, împărţindu-şi cu ghearele şi cu colţii greaua moştenire şi făcând mari eforturi ca foamea lor patologică să pară normală, un rezultat firesc al democraţiei.

Nu e mai puţin adevărat că nici exaltarea funcţiei sanitare a procurorilor nu ne e de folos: altarele de pe scena anticorupţiei dau sentimentul că procurorii şi judecătorii cazurilor instrumentate sunt un fel de minotauri care-i aleargă pe corupţi prin labirintul justiţiei, deşi probabil că şi în rândul magistraţilor corupţia este la fel de mare ca printre politicieni.

Nu e de mirare că se cred şi unii şi alţii zei. De aici - scena politică agitată de lupta dintre zeii diferitelor religii. Ceva e adevărat în ceea ce spunea şeful Senatului: DNA a fost prea mult timp coada de topor prezidenţial, cel cu care Palatul Cotroceni şi-a ţinut la respect adversarii politici sub pretextul că taie uscăturile din pădurea de cadre. Nici Klaus Iohannis nu vrea să stea deoparte, vrea să se implice. Deja a spus că e aproape sigur că noul procuror şef la anticorupţie va fi tot vechiul, declaraţie care trece dincolo de atribuţiile preşedintelui şi le reaminteşte tuturor cum au abuzat predecesorii săi de justiţie, profitând că e oarbă. Dar poate că e mulţumit că vechiul nou şef de la DNA nu s-a lăsat dus de apele tulburi ale politicii, să-l caute la casele acelea multe şi cumpărate în condiţii obscure. Adversarii lui se pot consola invocând vechiul proverb care spune că dacă stai suficient pe malul unei ape tulburi vei vedea curgând la vale capetele duşmanilor.

Cu condiţia să fie o apă curgătoare, nu o mocirlă.

XS
SM
MD
LG