Linkuri accesibilitate

Ivan Pilchin: „În cultura rusă există un folclor bogat care mizează pe folosirea cuvintelor licențioase”


Ukraine -- The inscription in the store, "I speak Russian"

Ukraine -- The inscription in the store, "I speak Russian"

Despre argourile din limba rusă, în dialog cu lectorul la Universitatea de Stat din Moldova și traducătorul Ivan Pilchin.

Limba rusă este a doua cea mai vorbită limbă din Republica Moldova. Cele mai recente date oficiale susțin că vorbitorii de rusă reprezintă cel puțin 16 la sută din populație. Cu prilejul Zilei Internaționale a Limbii Materne care a avut loc duminică, corespondenta Europei Libere la Chișinău Natalia Sergheev a discutat despre argourile din limba rusă cu lectorul la Universitatea de Stat din Moldova și traducătorul mai multor cărți din rusă în română Ivan Pilchin.

Ivan Pilchin: „Este un banc, în care se spune că rușii nu doar se ceartă dar vorbesc în argou folosind limbajul licențios. Cred că orice limbă ar fi mai săracă fără acest strat. În orice literatură națională există autori care cu succes și foarte elocvent folosesc acest tip de limbaj.

Ivan Pilchin

Ivan Pilchin

Sunt o mulțime de scriitori ruși de valoare care au folosit argouri. De exemplu, Maiakovski, Victor (Venecika) Erofeev, același Pușkin care în tinerețe a scris poezii cu acest tip de limbaj. În zilele noastre e vorba despre Pelevin, Sorokin. În literaturile străine sunt Alain Ginsberg sau Salinger. Important este să facem o remarcă. Limbajul licențios sau argoul este folosit inclusiv ca o formă de expresie literară, în cazul în care este nevoie să dai textului o nuanță de autenticitate sau dacă vrei mai multă expresie, să faci un portret verbal al personajului. Totul însă depinde de talentul, de simțul măsurii, de conștiința autorului și de intențiile sale.”

Europa Liberă: Care este specificul argoului rusesc comparativ cu cel românesc?

Ivan Pilchin: „În traducere te ciocnești cu această diferență de tradiție uzuală a folosirii limbajului licențios, al argoului. În spațiul nostru, de exemplu, sunt folosite în abundență cuvinte licențioase provenite din limba rusă. În opere literare ale scriitorilor basarabeni întâlnim foarte multe exemple de acest fel, care de altfel nu prea se cunosc dincolo de Prut.

Un exemplu elocvent este romanul scriitorului basarabean Alexandru Vakulovski care se numește «Pizdeț» și care conține o mulțime de injurii. Însă și naratorul în acest roman dă o explicație folosirii acestui limbaj: «O parte din lucruri trebuie spuse pe față, așa cum sunt ele. Când începi să cauți alte cuvinte, mai frumoase, realizezi că nu spui nimic din ceea ce crezi, din ceea ce ai vrut să spui inițial. Fiindcă realitatea de aici nu poate fi exprimată printr-un poftim, noapte bună, poftă mare.»

Limba rusă este foarte bogată în aceste posibilități. Este cunoscut faptul că doar expresia actului sexual exprimat, spusă în acest tip de limbaj are peste 800 de varietăți lexicale.

Literatura rusă ne este aproape și o cunoaștem cumva mai bine datorită faptului că am fost cândva în cadrul sistemului sovietic. Mai suntem influențați în continuare de cultura și mediile rusești.”

Europa Liberă: Sunt justificate regulile stricte de adnotare a unor cărți care conțin înjurături ca fiind pentru persoane de peste 18 ani?

Ivan Pilchin: „La începutul anilor 90, toate literaturile post-sovietice, post-totalitariste, inclusiv cea din spațiul nostru, din spațiul românesc, care au trecut prin acea liberalizare, acea glasnost despre care se vorbea în perioada perestroicii au trecut și la acea dezinhibare, descătușare, eliberare, inclusiv ideologică de constrângerile cenzurii în domeniul literaturii. Folosirea acestui tip de limbaj în literatură este un semn al unei dezinhibări mintale dacă vreți. În același timp, desigur totul depinde de autor. Limbajul licențios poate fi folosit pentru a epata publicul, pentru a-l șoca, pentru a-l scandaliza. La un anumit moment, folosirea acestui tip limbaj a devenit un fel de modă, dacă vreți. Oamenii au început să fie cumva intrigați de așa ceva. Însă se pare că a ajuns până la o anumită limită când la un anumit nivel oficial al statului când s-a simțit că e o cale dreaptă spre degradare culturală, dacă vreți, a cititorului, a consumatorului și s-au impus anumite restricții. Această limitare a vârstei este o încercare de a distanța un cititor încă poate neinițiat, nepregătit moral, mintal, de această carte care poate să-l șocheze, îi poate leza libertatea, conștiința, dreptul la un anumit confort verbal lingvistic al cititorului.”

Europa Liberă: Argoul este specific în primul rând limbajului vorbit și apoi celui scris. O limbă e poluată sau îmbogățită de argouri?

Ivan Pilchin: „Consider că este o bogăție a unei limbi. Argoul este parte a limbajului care vorbește despre potențialul ei, despre bogăția expresiei. Este bine cunoscut că argourile apar ca o încercare de a limita accesul la comunicarea dintr-un anumit grup restrâns. Să zicem, argoul în armată, în închisoare, între școlari. Este în același timp o expresie a unor valori, a unor tradiții și atitudini a acelui grup care folosește acest tip de limbaj. În cultura rusă există un folclor bogat care mizează pe folosirea cuvintelor licențioase.

Aici trebuie să facem o remarcă. În majoritatea cazurilor, limbajul licențios este nu doar o încercare de a se apăra, dar și o expresie a agresivității.

Faptul că marea majoritate a cuvintelor licențioase sunt un fel de tentativă de-al umili, intimida pe interlocutor vorbește despre o tensiune interioară, o agresivitate care nu a găsit ieșire în interiorul nu doar a unui om, dar a unui popor. Limba este dacă vreți sufletul unui popor, partea lui cea mai vie care se schimbă odată cu procesele istorice, politice, sociale și de altă natură. Studiind limba putem studia mentalitatea. Și istoria, desigur.”

XS
SM
MD
LG