Linkuri accesibilitate

„Oamenii ar duce-o mai bine dacă ar învăţa să spună mai des te iubesc...”


Un reportaj cu ocazia sărbătorii Dragobetelui.

Mai multe organizații de tineri vor ca în locul sărbătorii „importate” a Sfântului Valentin îndrăgostiții moldoveni să sărbătorească Dragobetele. Această sărbătoare, spun ei, are cam aceeași semnificație și este în plus autohtonă. Promotorii ideii au organizat mai multe acțiuni publice.

Spre deosebire de anii trecuţi, când politicienii moldoveni nu pierdeau ocazia să apară la ştiri ca promotori ai zilei neaoşe a îndrăgostiţilor - Dragobetele - în acest an doar câteva organizaţii de tineret au promovat sărbătoarea. La Universitatea de Stat, de exemplu, mai mulţi studenţi, membri ai organizaţiei cu viziuni unioniste „Onoare, Demnitate şi Patrie”, au împărţit panglici tricolore şi, într-o manieră ingenioasă, au transformat holul instituţiei într-un oficiu al stării civile, unde cei îndrăgostiți au putut să-şi oficializeze relaţia pentru o zi.

Artemie Stratulat

Artemie Stratulat

Artemie Stratulat, student la Economie, e unul dintre curajoşii care au acceptat, chiar şi mai puţin oficial, să-şi ia în căsătorie colega. Despre Dragobete, spune Artemie, i-a povestit bunica, născută în Bucovina şi care, la hora din sat, organizată de Dragobete, şi-a întâlnit ursitul:

„Noi dorim, pur şi simplu, să aducem amintirea din trecut. Mie bunica îmi povestea cum sărbătorea Dragobetele la ea în sat. De Dragobete se adunau toţi flăcăii şi toate fetele la o horă mare în sat şi ea mi-a spus că s-a întâlnit acolo cu bunelul.”

Europa Liberă: Deci, Dvs vreţi să continuaţi tradiţia?

Artemie Stratulat: „De ce nu? Este o sărbătoare specifică doar nouă. Legat de această sărbătoare cred că anume gestul contează, chiar şi în trecut de Dragobete nu se cumpărau cadouri scumpe, or, conta ceea ce faci.”

Între timp, am surprins privirile curioase ale portăreselor Universităţii. Prima a refuzat să vorbească spunând în glumă că „e prea bătrână pentru dragoste”. Colega ei, Liubovi Tăbăcari, a explicat simplu ezitarea femeii: nu le arde oamenilor a dragoste când suflă vântul prin buzunare:

Liubovi Tăbăcari

Liubovi Tăbăcari

Liubovi Tăbăcari: „Câteodată uiţi şi de dragoste şi de alte lucruri importante în viaţă, fiindcă la noi e greu de trăit.”

Europa Liberă: Vă amintiţi de această sărbătoare – Dragobete?

Liubovi Tăbăcari: „Nu, noi nu am ştiut. Încoace deja s-a auzit de Dragobete, când eram noi tineri îndeobşte nu se auzea de această sărbătoare.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, e nevoie de o zi specială ca să-i spui aproapelui că ţi-i drag?

Liubovi Tăbăcari: „Nu ştiu, cred că în toată ziua poţi să-i spui că-l iubeşti, că ţi-i drag. Am fi trăit mai bine, poate, dacă fi spus mai des „te iubesc”. Acum lumii tare i-i greu.”

Europa Liberă: Deseori aud că cetăţenilor din Republica Moldova tocmai asta le lipseşte, cultura de a-şi arăta dragostea pentru aproape. Cum vă explicaţi de ce-i aşa?

Liubovi Tăbăcari: „Nu sunt deprinşi cu aşa cuvinte frumoase. Cred că oamenii ar duce-o mai bine dacă ar învăţa să spună mai des te iubesc, ar ieşi emoţiile rele şi ar fi mai uşor de trăit. Când ai o bucurie în suflet, e altfel.”

Şi pentru că dragostea poate fi … diversă, în după amiaza acestei zile, membrii organizaţiei „Mişc Lumea”, vorbitori de română, rusă sau ucraineană, au îndemnat trecătorii din centrul capitalei să se alăture unui concert în aer liber. Printre ei şi Margareta, elevă de liceu:

Margareta

Margareta

Margareta: „Dragobetele este sărbătoarea specifică nouă. Sfântul Valentin e importată din Occident. De ce să o împrumutăm de la alte popoare când o avem pe a noastră? În plus, cred că asemenea sărbători pot consolida vorbitorii de rusă şi română din ţara noastră, deoarece încărcătura este una pozitivă, iar evenimentele de acest fel unesc”.

Fondatorul Asociaţiei „Mişc Lumea”, Ianoş Cuşnir, spune că evenimentul organizat de colegii săi e un bun prilej de a promova sărbătorile autohtone, un fel de alternativă pentru „Ziua Sfântului Valentin” care în ultimii ani s-a transformat într-un maraton al cadourilor:

Ianoș Cușnir

Ianoș Cușnir

Ianoş Cuşnir: „Considerăm că cultura nu are limbă, rusă sau română, tinerii din Mişc Lumea au decis să marcheze acest eveniment prin cântece şi vor interpreta piese atât în limba română, engleză şi, de ce nu, piese de dragoste în rusă. Considerăm că Dragobete e sărbătoarea pe care noi, cei din Republica Moldova, cât şi cei din România, trebuie să o sărbătorim pentru că ne reprezintă, cronicarii spun că a fost sărbătorită de tinerii din Dacia”.

Europa Liberă: Credeţi că dacă oamenii şi-ar spune mai des te iubesc, lucrurile s-ar schimba în bine?

Cuşnir Ianoş: „Fără doar şi poate, or, lucrurile se schimbă începând de la noi. Noi astăzi toată ziua, începând de alaltăieri, repetăm „te iubesc”. Noi am trezit doar zâmbete în jurul nostru”.

Europa Liberă: Organizaţi evenimentul în faţa Guvernului, poate ar trebui un semnal şi pentru cei de la guvernare, să iubească mai mult ţara asta?

Cuşnir Ianoş: „Mesajul asociaţiei noastre pentru guvernanţi este: nici de Dragobete n-am uitat că s-a furat un miliard.”

Multă lume rămâne indiferentă la evenimentele organizate de Dragobete sau Sfântul Valentin, or, cred unii, oamenii nu au nevoie de o zi anume ca să-şi arate dragostea pentru aproape.

XS
SM
MD
LG