Linkuri accesibilitate

Puterea nu dorește combaterea marii corupții prin înființarea unei procuraturi specializate în dosare de larg răsunet și a căutat să dilueze esența viitoarei legi.

Vitalie Ciobanu

Vitalie Ciobanu

În ultimul timp în Republica Moldova a devenit popular un anumit gen de jurnalism: filmările de sus, din înaltul cerului, ale averilor ascunse ale politicienilor și demnitarilor de stat. Ni se înfățișează imagini copleșitoare, care demonstrează cât de cangrenată e ființa morală a națiunii, cât de împestrițată de edificii impunătoare, de proveniență obscură, este Moldova. Imobile luxoase dotate cu diverse acareturi: garaje, grădini, foișoare, piscine, fântâni arteziene, peluze englezești, ziduri și porți ferecate... De multe ori aceste construcții faraonice – exagerat de mari pentru nevoile unei locuințe sau gospodării obișnuite –, sunt plasate la liziera pădurii. Văzute de la înălțimea unui zbor de pasăre, îngrăditurile de piatră sau fier forjat, care rup fără milă din țesutul forestier, par cu atât mai sfidătoare.

Filmările făcute cu drona ajung repede pe rețelele de socializare și devin foarte populare, suscită zeci de comentarii și completări din partea unor martori sau localnici, care oferă detalii în plus despre un proprietar sau altul dosit până atunci de ochii opiniei publice.

Toate aceste bogății despre care s-a scris de nenumărate ori – vezi și celebrele cartiere „penale” ale judecătorilor, procurorilor și ale altor membri ai protipendadei – nu rezistă la o investigație corectă. Oameni care declară venituri modeste au averi, ei și rudele lor, pe care nu le pot justifica. Și tot acești politicieni și funcționari publici, perorează demagogic despre sărăcia poporului, despre lupta împotriva corupției, despre importanța alinierii noastre la nu știu care „standarde europene”. Ultimele filmări făcute cu drona oferă ochiului o adevărată desfătare geometrică, mici „palate Versailles”, atribuite lui Vladimir Voronin, prim-comunistul țării, precum și unui fruntaș PD, Constantin Botnari - personajul văzut mereu cu o geantă-diplomat în preajma lui Vlad Plahotniuc și considerat omul de încredere al acestuia. Deputatul Botnari și-a luat în stăpânire și o importantă porțiune de pădure, fără să aibă dreptul la o extindere a proprietății, afirmă presa.

Averile suspecte sunt trecute sau nu la Cadastru, însă „latifundiarii” moldoveni nu sunt deranjați cu întrebări, n-am auzit despre contestații, proteste din partea unor primării locale, n-am auzit de procese în instanță și nici de acțiuni de confiscare a unor proprietăți frauduloase. Ceea ce înseamnă că justiția și Procuratura de la noi nu-și fac datoria sau colaborează strâns cu politicienii corupți. Și după cum se vede, această alianță toxică nu se vrea dezmembrată, ci tinde să se consolideze, funcționează ireproșabil, este folosită ca pârghie de presiune la adresa adversarilor politici. Unii dintre ei întâmplându-se să fie și aliați de coaliție. E cazul liberalilor lui Mihai Ghimpu care au aderat la „majoritatea de la miezul nopții”.

Cum altfel dacă nu ca șantaj poate fi interpretată abrupta descindere, de-acum două zile, a mascaților de la CNA în birourile îmbâcsite ale primăriei Chișinău? Am aflat cu această ocazie că s-au reactivat zeci de dosare, că au apărut secvențe filmate cu darea și organizarea dării de mită, și au fost arestați mai mulți angajați ai primăriei. Edilul Dorin Chirtoacă, cel despre care se spune că știe și girează aceste ilegalități sau că, în orice caz, nu intervine pentru a le curma, a declarat în mod surprinzător că perchezițiile se fac la solicitarea sa, pentru că avea semnale că lucrurile merg prost în subdiviziunile primăriei. Presa a comentat că de fapt nu asistăm la o autentică luptă anticorupție, ci doar la o demonstrație de forță a oligarhului Plahotniuc împotriva PL și a lui Mihai Ghimpu în speță, cel despre care se zvonește că și-ar dori funcții de stat pe care patronul PD nu vrea să i le ofere.

Descinderi similare ale mascaților de la CNA, cu iz de vendetă politică, cum bine ne amintim, avuseseră loc la guvern și în iarna lui 2013, pentru a-l „struni” pe Vlad Filat, premierul de atunci, care denunțase scandalul criminal de la Pădurea Domnească și arătase spre Vlad Plahotniuc.

De fapt în alocuțiunea sa din Parlament, înaintea arestării - detaliu evocat azi de jurnaliști ca reper semnificativ -, Filat l-a avertizat pe Ghimpu care tocmai votase împreună cu întreaga fracțiune liberală ridicarea imunității sale parlamentare, că următorii pe lista victimelor lui Plahotniuc vor fi chiar el, președintele PL, și nepotul acestuia, primarul de Chișinău. Dacă aceste profeții se vor confirma vom afla în zilele următoare.

O altă dovadă că reforma instituțiilor de drept este sabotată – în pofida promisiunilor făcute de premierul Filip partenerilor externi – este proiectul noii legi a Procuraturii, votată în plen într-o primă lectură și ulterior radical modificată în comisia de specialitate a Parlamentului. Puterea nu dorește combaterea marii corupții prin înființarea unei procuraturi specializate în dosare de larg răsunet, așa cum prevedea forma inițială a proiectului, expertizat de societatea civilă și de specialiști europeni, ci a căutat să dilueze esența viitoarei legi prin numeroase amendamente care anulează independența procurorilor și eficiența instrumentării dosarelor. Cine nu se teme nu se ferește. Nu pot prin definiție politicienii și magistrații corupți să accepte în Moldova un organism de genul DNA-ului românesc, nu pot crea condiții pentru desfășurarea și la noi a unor operațiuni antimafia de proporțiile și rezonanța campaniei „Mani Pulite”, din Italia, din 1992-1994, pentru că își vor binele, nu răul. E un comportament logic, privit prin prisma intereselor lor de putere, dar complet nociv din punctul de vedere al interesului public.

Corupția slăbește statul, macină coeziunea societății și reprezintă un mare pericol pentru siguranța națională. Moldova întrunește, „grație” conducătorilor săi penali și prin concursul unor instituții de stat depravate, toate condițiile pentru un „război hibrid” de succes, care să fundeze aici, în spatele Ucrainei și în pragul lumii euroatlantice, un avanpost al agresiunii rusești. Regimul Plahotniuc pregătește de fapt instalarea regimului Putin.

Va fi greu să ieșim din acest cerc vicios. În Moldova s-a născut un adevărat „Leviathan” – ca să preiau metafora regizorului Andrei Zviaghințev. Filmul său cu acest titlu demască putreziciunea puterii în Rusia, arată modul în care politicul, justiția, Procuratura, Biserica, presa, Poliția – toate funcționează după principiul complicității în rău, cu un scop foarte precis: anihilarea cetățeanului. Leviathan-ul moldovean nu are dimensiunile „fratelui mai mare”, rusesc, dar e mistuit de aceeași voracitate insațiabilă.

Tocmai de aceea noile formațiuni pro-europene, apărute din „coama de val” a mișcării protestatare – Platforma DA, grupul Ion Sturza, PAS-ul Maiei Sandu – își propun și promoveze, în contrast cu actuala elită coruptă, transparența și onestitatea angajamentului public, asumat și prin semnarea unei declarații de integritate. Va fi un set de valori, teste, criterii pe care vor fi obligați să le susțină cei ce vor dori să se califice pentru o demnitate în stat. O încercare majoră de asanare a clasei politice și o șansă de renaștere națională. Poate ultima.

XS
SM
MD
LG