Linkuri accesibilitate

La moartea compozitorului și exegetului enescian român.

M-am întrebat, pregătind rubrica noastră săptămînală, dedicată amintirii lui Pascal Bentoiu, una din personalitățile culturale române cele mai emblematice ale celei de-a doua jumătăți a secolului trecut, ale cărui funerarii au avut loc astăzi la București, în ce măsură le este cunoscut melomanilor din R. Moldova.

Am descoperit, nu fără surpriză, că toate înregistrările muzicii sale există pe un site muzical semi-legal, de unde pot fi descărcate, inclusiv discuri puțin cunoscute în România, cum este cel omagial apărut în Germania, sau antologia apărută la Londra în 1991, la casa Olympia, în care îi avea alături pe Cornel Țăranu și pe Ștefan Niculescu, ultimul născut chiar în același an, 1927, cu Pascal Bentoiu.

Lumea muzicală postbelică în care a trăit și a compus Pascal Bentoiu era rezumată bine de melomanul atît de avizat care a fost Virgil Ierunca, într-un comentariu difuzat de Radio Europa Liberă în 1976, în care nota: „…Uniunea Compozitorilor Români a căzut sub stăpînirea unor inși certați cu înnoirea și cu conștiința profesională. Uniunea e vinovată de toată degradarea vieții muzicale actuale. Compozitori înțepeniți în propria lor neputință se agață de consemnele partidului, spre a dirija demisia muzicii noastre. În momentul liberalizării o pleiadă de compozitori a apărut, ridicînd muzica pe un portativ de contemporaneitate: ne gîndim la Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Cornel Țăranu, Myriam Marbé, Pascal Bentoiu”.

Virgil Ierunca

Virgil Ierunca

Ierunca îi adăuga și pe cei mai tineri, între care Costin Miereanu, Lucian Mețianu, Octavian Nemescu, Cornel Dan Georgescu, Iancu Dumitrescu etc. și nota „Astăzi, sub pretextul „accesibilității” „mesajului revoluționar”, al „orientării valoroase”, adevărații reprezentanți ai muzicii contemporane sunt lăsați în umbră. Sînt preferați cei care se aranjează și cu partidul și cu partitura”. Concluzia criticului este pînă astăzi indiscutabilă: „Un lucru e limpede: școala românească de muzică ar fi putut deveni, prin 1956-’66, una din cele mai interesante din Europa de Răsărit, după cum s-a constatat la festivalurile de prestigiu din Occident.”

Portretul cel mai colorat al tînărului „Bobiță”, viitorul compozitor Pascal Bentoiu, l-a făcut, în excepționalele ei memorii „Anii ce ni s-au dat”, Annie Bentoiu, soția sa, evocînd întîlnirea lor în 1947. „Bobiță” era un personaj cu un „univers interior de o mare bogăție, strunit de o voință și o disciplină cu totul neobișnuite… […] tînărul pe care îl aveam în față intenționa să-i consacre [era vorba de muzică; n.n.] întreaga existență, dreptul fiind o disciplină pe care o studia doar la stăruințele tatălui său… […] O existență consacrată artei…, o strunire a tuturor facultăților intelectuale și afective în vederea unui singur scop, și mal ales acel centru de energie misterios care se cheamă personalitate…”.

În 1949, cînd comuniștii se pregăteau să înlocuiască așa-zisa burgheză Societate a Compozitorilor Români, cu structura de tip sovietic denumită „Uniunea Compozitorilor”, Pascal Bentoiu era pus de cei de la cadre pe o listă a celor „inactivi, necunoscuți”, cu un semn de întrebare adăugat după nume.

Arestarea tatălui său, personalitate cunoscută a Partidului Național Liberal și a baroului, ce avea să moară în închisoare în 1962, i-a marcat întreaga viață, a lui și a familiei sale, sub regim comunist, chiar dacă în 1953, după moartea lui Stalin, a fost reintegrat, ca membru stagiar al Uniunii Compozitorilor, ba chiar i se acorda și o mențiune la un concurs de creație pentru Festivalul Internațional al Tineretului în pregătire la București, la care oferise prima sa simfonie.

Profesorul său privat, Mihail Jora, el însuși persecutat, îl caracteriza cu căldură (și în paranteză fie spus, o doză de naivitate, dat fiind „cerințele” comuniste ale vremii) scriind că „Pascal Bentoiu este cel mai strălucit talent creator muzical al generației tinerilor în vîrstă de 25 de ani. […] Inteligent, muncitor, echilibrat în gîndire, doritor să-și adîncească cunoștiințele, cercetător asiduu al literaturii bune și al sistemelor filosofice, Bentoiu se cultiva citindu-i pe latini, învățînd apoi germana și franceza pentru a putea ceti în original literatura și filozofia acestor popoare. De o desăvîrșită modestie, corect, conștiincios și cinstit, acest om… merită tot sprijinul actualei Uniuni, căreia îi va face cinste orișicînd.”

Pascal Bentoiu: „M-am desprins” (Al. Miran) - Ioana Bentoiu, soprană, Steluța Radu, pian
Nu este nevoie de mai multe cuvinte. A făcut cinste muzicii și culturii românești, și a contribuit în ultimele decenii în mod esențial, mai mult decît oricine altcineva, la cunoașterea, înțelegerea lui George Enescu și promovarea muzicii sale în lumea largă.

Rămas bun, Pascal Bentoiu!...

XS
SM
MD
LG