Linkuri accesibilitate

François Hollande: Franța, SUA, Germania și Anglia vor urmări cu atenție respectarea armistițiului în Siria


Președintele Franței, François Hollande, a declarat că țara sa împreună cu Statele Unite, Germania și Marea Britanie va urmări cu atenție respectarea armistițiului în Siria. Hollande a spus că după discutarea condițiilor acordului de încetare a focului, liderii celor patru țări au adoptat o declarație cu îndemnul de a se pune capăt crizei umanitare din Siria, cerându-i președintelui sirian Bashar al-Assad să asigure accesul neîngrădit al transporturilor cu ajutoare. Președintele francez a menționat că în acest sens ar trebui să se facă presiuni asupra aliaților lui Assad, inclusiv asupra Rusiei. „Altfel, fluxul refugiaților nu va conteni și situația umanitară din Turcia va deveni insuportabilă”, a mai zis președintele François Hollande.

Anterior, secretarul de stat american John Kerry s-a arătat sceptic în privința menținerii integrității teritoriale a Siriei în cazul în care aplicarea acordului de încetare temporară a operațiunilor militare va fi tergiversată.

Tot marți, ministerul rus al apărării a anunțat despre crearea unui centru de coordonare a aplicării acordului de încetare a luptelor în Siria care va funcționa pe teritoriul bazei sale aeriene de la Hmeimim.

Armistițiul nu vizează campania împotriva grupării „Statul Islamic” și alte organizații calificate drept teroriste de Națiunie Unite.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG