Linkuri accesibilitate

Acordul de încetare a focului în Siria nu a fost respectat


Președintele sirian Bașar Al-Assad a declarat într-un interviu cu cotidianul spaniol „El Pais”, că peste zece ani vrea să fie considerat salvatorul țării sale, chiar dacă atunci nu va mai fi la putere. Totodată a recunoscut că victoriile din ultimele săptămâni ale armatei guvernamentale, mai ales în regiunea Alep, nu ar fi fost posibile fără sprijinul rus și iranian. Războiul civil din Siria a izbucnit în 2011, printr-o revoltă împotriva regimului președinteleui Bașar al-Assad. Până acum, luptele au provocat peste 260.000 de morți și mai multe milioane de refugiați. La sfârșitul lunii septembrie 2015, Rusia și-a început raidurile aeriene în Siria, independent de coaliția condusă de Statele Unite care intervine tot cu raiduri aeriene în Siria din 2014 împotriva pozițiilor grupării teroriste Statul Islamic. Un acord de încetare a focului, negociat între Statele Unite, Rusia și principalii lor aliați, la Munchen săptămâna trecută, urma să intre în vigoare vineri, dar nu a fost respectat. Secretarul de stat american John Kerry a avut sâmbătă o discuție telefonică cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov despre conflictul din Siria și și-a exprimat speranța că se va ajunge la un nou armistițiu cât de curând posibil. Potrivit Departamentului de stat, Kerry a criticat din nou bombardamentele rusești din Siria. Cei doi au discutat și despre ajutoarele umanitare pentru locuitorii orașelor asediate.

XS
SM
MD
LG