Linkuri accesibilitate

Rusia dezamăgită de vetoul rezoluției ei privitoare la Siria din Consiliul de Securitate ONU


Rusia s-a declarat dezamăgită de faptul că rezoluția ei, prin care a vrut să pună capăt acțiunilor militare ale Turciei în Siria, a fost respinsă de Consiliul de Securitate ONU. Este vorba de rezoluția prezentată vineri seară și care a fost respinsă de puterile occidentale. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat că Moscova este îngrijorată de intensificarea tirurilor de artilerie turce, care măresc tensiunile în zona graniței turco-siriene și a reafirmat hotărârea Rusiei de a continua să sprijine, din aer, ofensiva trupelor guvernamentale siriene în zonă. Puterile occidentale susțin că raidurile de bombardament rusești sunt cele care au provocat escaladarea tensiunilor, iar emisarul special ONU pentru Siria, Steffen de Mistura a anulat următoarea rundă a negocierilor de pace, care urmau să aibe loc pe 25 februarie.

Deși Statele Unite au respins rezoluția Rusiei la ONU, președintele american Barack Obama a discutat la telefon, vineri, cu președintele turc Erdogan, căruia i-a cerut să pună capăt atacurilor impotriva milițiilor kurde din nordul Siriei. Acestea se opun regimului lui Bashar al-Assad și sunt susținute de coaliția internațională condusă de Statele Unite în Siria. Pentru Ankara însă, aceste miliții sunt o forță teroristă, aliată cu gruparea kurdă din Turcia, PKK.

Între timp, agenția Reuters relatează citând surse apropiate negocierilor de pace pentru Siria că opoziția anti-Assad ar fi de acord cu un armistițiu de 2-3 săptămâni, dacă Rusia încetează raidurile de bombardament.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG