Linkuri accesibilitate

Luându-se de „pompierii” de la ANAF cu o declaraţie care părea să apere dreptul trustului de presă la fărădelege, preşedintele Iohannis a pierdut într-o zi cât a acumulat într-un an.

„Daţi legi drepte, prietenoase”, îi ceartă printr-o scrisoare deschisă sindicatul funcţionarilor publici pe politicieni şi pe membrii guvernului, acuzaţi că apără un monstru făcător (sau mâncător) de imagine cum este trustul de presă al lui Dan Voiculescu. Vă ascundeţi prin birouri şi ne lăsaţi pe noi în prima linie să ne certăm cu contribuabilii, se plâng angajaţii de la fisc. Efectul? Multele accidente la locul de muncă. Ar fi trebuit, desigur, să spună ceva şi despre corupţia şi birocraţia care guvernează funcţionărimea, dar să nu cerem prea multe dintr-odată. Bine şi-aşa.

Cu o întârziere plină de tâlc, funcţionarii de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au încercat să pună în executare o decizie de recuperare a prejudiciilor dintr-un dosar al lui Dan Voiculescu, decizie căreia toată lumea i-a deturnat cum a putut sensurile. Era o punere în executare folosită de Gelu Diaconu, fostul şef al agenţiei să le dovedească tuturor că nu se închină niciunul idol politic şi nici viţelului de aur. E drept, şi-a călcat pe suflet să ordone punerea în executare mânat de la spate de flăcările dragonilor de la Direcţia anticorupţie, aceeaşi Direcţie care, cu câteva zile înainte, făcuse plângere penală că fiscul nu pune în practică decizia judecătorească definitivă şi executorie de preluare a clădirilor trustului Intact. O încâlceală birocratică tipică acumulării de reforme proaste şi fără fond. Gelu Diaconu a fost demis, în cele din urmă, pentru cu totul alt dosar penal, unul în care este acuzat că ar fi favorizat nişte infractori din acelaşi regn politic.

Dar operaţiunea de evacuare s-a derulat în continuare. Chiar dacă se limitează deocamdată la gesturi de intimidare şi pumni ridicaţi în aer. Văzută pe muteşte, prin lentilele camerelor video, a început să semene a răzbunare securistică în care limuzinele Volga negre în care sunt înghesuiţi agenţi înarmaţi iau cu asalt instituţiile democraţiei. Prin ecranul televizoarelor descinderea, înmânarea documentelor şi cele câteva legitimări de rutină s-au transformat într-o invazie minerească a singurei zone libere de comunism. E drept că, după ce s-au făcut corecţiile matematice, s-a aflat că amploarea operaţiunii a fost în mod melodramatic exagerată. Chiar şi-aşa, a fost un halucinogen puternic pentru a stârnit psihoze colective. Din perspectiva celorlalţi însă, tonul şi comportamentul ultimativ al unei instituţii a statului împotriva unui trust de presă (bun-rău, cum o fi) contribuabil cu plăţile la zi par legitime şi sunt aplaudate isteric, deşi zilele acestea se vorbeşte tot mai mult despre moartea intimităţii şi a libertăţii de exprimare, despre coma profundă în care se află opinia publică sau despre nociva lege a defăimării.

Patronul trustului a fost mereu în avangarda societăţii: înainte, era în prima linie a securismului comunist. După aceea, a ajuns în prima linie a capitalismului, construindu-şi cu migală trustul de pe meterezele căruia multe găleţi cu pucioasă şi mizerii au fost aruncate în ochii telespectorilor şi ai adversarilor. Presa nu era numai o adunătură de cozi de topoare politice şi civice, presa făcea pressing, blocaje la mantinelă şi blitzkrieg, ambuscând democraţia la ceas de seară şi abuzând-o din toate poziţiile. Cu puţine şi notabile excepţii, jurnaliştii trustului deveniseră nişte mardeiaşi care le cărau pumni în capul efigiilor de ceară ale adversarilor politici la ore de maximă audienţă. Statul însuşi era salariat la privatul Voiculescu, frecventându-i emisiunile seară de seară. Acolo a fost cultivată pepiniera de cadre a partidului, unii promovaţi de pe ştatul de plată al patronului. Miniştrii veneau direct din şedinţa de guvern pentru a bate toba măreţelor realizări şi a-şi promova platformele politice. De multe ori, deciziile guvernamentale au fost luate în direct, la televiziunea poporului, ţinând cont chipurile de exigenţele bazinului electoral. Însuşi Victor Ponta, premierul de-atunci, urmăritul penal de-acum, le promitea impunitate. „Câtă vreme sunt eu premier nu vă veţi muta de aici”, liniştea el mieii turbaţi de pe platoul de televiziune. Bine păstoriţi, aceştia chiar nimereau uneori capetele corupţilor din tabăra adversă iar fostul preşedinte Băsescu trebuie să trăiască bine şi azi cu cucuiele făcute atunci. Nu fără a vitupera împotriva televiziunii lui Voiculescu i-a distrus câteva monstruoase coaliţii şi i-a ridicat cumetrii în cap, să le dea înapoi cadoul de la botez. Trustul de presă al lui Voiculescu şi altele asemenea au fost crescute cu grijă, în condiţii fiscale speciale, ca nişte cobre al căror venin are proprietăţi magice. Li s-au şters datoriile, au fost îngropate litigiile, direcţia de muncă nu le-a călcat pragul. Paradisul liberei exprimări a fost aici, ca şi în alte trusturi de presă, faţada în spatele căreia s-au făcut marele negoţ cu prestigiu, imagine şi influenţă. Aşa că, desigur, câtă vreme va exista un premier, trusturile de presă falimentare sau în insolvenţă „nu se vor muta de aici”. Li se dă drumul din când în când la lesă, să facă aport.

Această simbioză monstruoasă dintre reprezentanţii statului, principalele partide politice şi diverşi eroi născuţi din somnul naţiunii a zămislit un nou tip de cezaropapism. Televiziunea celui mai capitalist informator al Securităţii transmite seară de seară ore în şir de litanii şi predici, oficiate de Marii preoţi sub acoperire ai societăţii româneşti. Aici îşi au rădăcinile istorice multe dintre personajele fantastice ale acestei perioade: şi dacul care-şi poartă cu mândrie naţională drapelele şi cămăşile de forţă, şi artista foamei care a transformat o formă de protest extrem într-o operaţiune cu mare randament bancar, şi patriotul care umezeşte camerele cu căldura discursurilor sale sforăitoare, şi militarul fanfaron, colonel al armatei pensionate care cere recunoştinţă de la ţară de parcă ar fi monumentul eroului necunoscut în persoană. Apoi membrii publicului, un fel de juraţi aduşi cu autocarul şi convocatorul să aplaude şi să huiduie la comandă în timpul orwellienelor Minute de ură. Este probabil cea mai complexă parodie a democraţiei populare din fostul lagăr comunist, semn că matricea spirituală a lucrat intens în conştiinţa şefilor. Teledemocraţia pe cristale lichide.

Unul dintre abonaţii la platoul cu pişcoturi al televiziunilor este Călin Popescu Tăriceanu, stafia USL care bântuie Senatul. El a cerut convocarea premierului Cioloş să dea socoteală parlamentarilor. Acesta s-a supus, că cine e el să-şi refuze câteva minute de glorie? şi a venit la tribună dând câteva declaraţii contradictorii şi intimidate evident de prezenţa în public şi în conştiinţa sa politică a jurnaliştilor televiziunilor cu pricina. Abia mai târziu şi-a descâlcit, pe pagina de socializare, punctele de vedere care pot fi rezumate „ANAF să-şi facă datoria, dar mai cu milă”. Modul în care au acţionat acum şi în alte situaţii portăreii ANAF este regretabil, spune premierul, căci descinderea în forţă poate fi considerată o formă de intimidare. Când se referă la „alte situaţii” se gândeşte, probabil, la raidurile periodice ale ANAF prin economia de subzistenţă şi la ameninţările că agenţii vor face razii prin subteranele în care-şi ascunde omul de rând puterea de muncă.

Cearta pe clădirile lui Dan Voiculescu a avut, deocamdată, doar efecte colaterale, răsturnând pietrele de pe drumul reformelor pe care ni le promitea Klaus Iohannis în urmă cu mai bine de un an. Atunci spunea că va susţine fără rezerve ca justiţia şi instituţiile de control financiar-fiscal să coopereze „pentru a recupera prejudiciile aduse de corupție și a reduce costul social al acesteia” (pentru a cita din programul prezidenţial). Un an mai târziu a revenit la sentimente mai bune spunând că ANAF a acţionat heirupist în cazul trustului Intact şi că decizia de a-şi încolţi clienţii este „nepotrivită, dacă nu discutabilă”. Preşedintele însuşi are dificultăţi cu puterile în stat pentru că ar fi trebuit să elibereze una dintre casele cumpărate în condiţii tulburi şi pentru chiria căreia primeşte vreo două salarii de preşedinte. N-a făcut-o, invocând dreptul la recurs. S-ar părea că şi pentru Klaus Iohannis ca şi pentru Traian Băsescu (care s-a cadorisit şi el cu o casă pe când era primar de Bucureşti), „sfânta proprietate privată este un moft” ca să-l cităm pe înaintaşul lor, Ion Iliescu, proprietate a întregului popor.

Luându-se de „pompierii” de la ANAF cu o declaraţie care părea să apere dreptul trustului de presă la fărădelege, preşedintele Iohannis a pierdut într-o zi cât a acumulat într-un an. A mai făcut gafe, dar cu certitudine niciuna atât de costisitoare politic. Nici măcar decontaminarea lui Dan Mihalache nu l-a costat atât. Mulţi îşi cer îmbrăţişările şi buchetele de flori înapoi ca de la o iubită care i-a dezamăgit. Au început să-i retragă şi simpatia pe paginile de socializare şi nici Second Life nu mai poate juca pentru că toată lumea-i evită avatarul, semn că nu-l vor ierta nici în viaţa de apoi. Oamenii par să se trezească după momentele de hipnoză de grup când s-au contaminat cu entuziasm electoral şi se întreabă ce caută preşedintele în viaţa lor. Dar şi această dezamăgire este pentru unii doar o comedie bulevardieră jucată de inşi care şi-au investit polemic votul la prezidenţiale, sperând să taie ceva capete ale hidrei politice sau să primească ceva în schimb.

Din fericire pentru o anumită parte a presei, în aceeaşi zi în care premierul Dacian Cioloş a venit în Senat să dea socoteală pentru aşa-zisa campanie împotriva libertăţii de expresie care bagă pumnul în gura presei ştirbind-o definitiv, a fost respinsă Legea antidefăimare, care prevedea, printre multe, pedepse cu multe zerouri dacă-i luai peste picior pe mulţii politicieni, magistraţi, funcţionari sau interlopi români de pe lista celor mai bogaţi o mie de români. Deşi Liviu Dragnea, părintele surogat al legii, scosese o parte dintre definiţiile echivoce, legea continua să miroasă sulfuros şi a fost respinsă cu un scor confortabil. Mai bine. Altminteri, aceste rânduri m-ar fi costat probabil mai mult decât pot duce.

XS
SM
MD
LG