Linkuri accesibilitate

În ultimii 25 de ani, politica și istoria lumii s-au schimbat de două ori. Prima oară în 1989, după falimentul regimurilor comuniste esteuropene. A doua oară, în 2001, după marele atac terorist islamic de la New York.

În ultimii cîțiva ani, s-a pus în mișcare o a treia mare schimbare: criza Europei, însoțită de ascensiunea Chinei și Indiei. Toate aceste frămîntări colosale sînt partea complexă, traumatică, dar vizibilă a mutațiilor care aduc noul. Într-un fel, e vorba de partea cea mai simplă a schimbării umane, deși asta nu înseamnă că stă în puterea noastră să decidem prea mult cursul evenimentelor. Există, însă, alte schimbări care s-au hotărît deja, care ne-au schimbat și în care am intrat fără să fi decis vreodată așa ceva și, de cele mai multe ori, fără chiar să o știm. Poate prima din aceste schimbări formidabile și implacabile, e limba. Nu doar limba în general, ci limbajul aplicat, felul în care vorbim despre ceva anume cînd vrem să facem ceva anume. De pildă, politică.

Treptat, dar destul de rapid, felul de a vorbi al celor ce fac politică dar și al celor care sînt interesați din afară de politică s-a schimbat și aproape nu mai are legătură cu tot ce se vorbea în epocile trecute. Nu simțim aceste mutații pentru că, în genere, schimbările de limbaj sînt insidioase, nu cer aprobare și se instalează fără dezbatere. Cineva se trezește vorbind altfel fără să poată spune cînd și cum a început să vorbească altfel. Indivizii și societățile sînt mereu în situația de a considera că e normal să vorbească așa cum vorbesc și e anormal să mai vorbească așa cum vorbeau înainte.

Cazul politicii e spectaculos pentru că nici un alt domeniu de acțiune umană n-a suferit o transformare mai spectaculoasă. În definitiv, politica nu și-a schimbat universul și cu toatea astea a adoptat un alt limbaj. Vorbind de politică, nu sîntem în situația tehnologiei în care apariția unor dimenisiuni, spații și obiecte complet noi, a cerut, pur și simplu, schimbarea de limbaj. Nu. Politica e, în mare, aceeași dintotdeauna. E vorba tot de conducători și conduși, grupuri de interese, partide, alianțe, programe, promisiuni li negocieri. Cu toate astea, două lucruri s-au schimbat fundamental. Scopul limbajului politic a rămas neatins (persuasiunrea, puterea de a convinge), dar calitatea și, în strînsă legătură, terminologia s-au schimbat dramatic. Mai clar, calitatea a trecut de la direct la formal, iar terminologia a mers pe același drum inventînd un ocean de termeni neutri și ne-emoționali.

Formalism înseamnă acea nouă calitate a limbajului politic în care domină aparenta obiectivitate. Politicienii nu mai susțin pledoarii distincte, ci vorbesc în general despre principii și teme fixe, incolore și necontestabile. De pildă, apelul constant la bunăvoință, binefacere, echilibru și satisfacție generală. Politicienii se cațără foarte sus, într-o sferă de generalitate care le asigurăp protecția, dar le formalizează limbajul. De aici impresia generală că toți politicienii vorbesc la fel și spun același lucru, adică nimic. A doua schimbare e determinată tocmai de această repliere în formalism și privesște terminologia sau, cum s-ar zice, limba concretă. Aici, modificările sînt flagrante și rezultatul e, foarte des, de un comic irespirabil. Noua terminologie politică tinde să adopte, pur și simplu, un inventar inanimat și așa zicînd obiectiv.

Ce înseamnă asta se poate înțelege mai bine trecînd în revistă cele mai uzuale formule folosite, azi, de politicieni.

XS
SM
MD
LG