Linkuri accesibilitate

Premierul Ungariei elogiază la Moscova activitatea diplomatică a Rusiei pe scena internațională


Premierul ungar Viktor Orban l-a asigurat miercuri pe președintele rus Vladimir Putin că Uniunea Europeană este tot mai dispusă să coopereze cu Moscova și că sancțiunile impuse Rusiei ca urmare a conflictului din Ucraina nu vor fi prelungite în 'mod automat'. La o conferință de presă comună la Moscova, președintele Putin a calificat pe de altă parte drept „lipsite de sens” condițiile puse de UE pentru ridicarea sancțiunilor, și anume respectarea decătre Rusia a acordului de la Minsk privind încetarea luptelor în estul Ucrainei. Rusia a negat mereu orice amestec direct în acest conflict. Sancțiunle europene au fost impuse în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea. Premierul ungar Viktor Orban a lăudat și eforturile Rusiei de a readuce stabilitatea în Orientul Mijlociu, inclusiv 'eforturile de a opri afluxul de migranți'. În replică, Putin a apreciat că actuala criză a migrației nu poate fi rezolvată decât prin eradicarea terorismului și stabilizarea situației din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

XS
SM
MD
LG