Linkuri accesibilitate

Turcia, Rusia, și Statele Unite sprijină grupări diferite și se combat reciproc.

Tensiunile ruso-turce din cauza Siriei s-au intensificat în ultimele zile, Moscova și Ankara acuzându-se reciproc de uciderea populației civile siriene. Dar au ieșit în evidență din nou și divergențele Turciei cu aliații ei, în primul rând Statele Unite, în chestiunea kurdă.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus astăzi că Turcia nu are de gând să oprească focul de artilerie peste granița cu Siria împotriva forțelor kurzilor sirieni, în ciuda apelurilor internaționale.

Lăudate de Statele Unite pentru eficiența lor în combaterea militanților Statului Islamic, forțele kurzilor s-au întărit în ultima vreme în nordul Siriei, iritând Turcia. Ankara le consideră aliate ale Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK) organizație ilegală în Turcia, care luptă de decenii pentru autonomie în sud-estul țării.

„Nu vom permite formarea unui nou Qandil” în Siria, a spus președintele Erdogan, într-o aluzie la munții din nordul Irakului unde și-a făcut baze PKK. Într-un discurs televizat, Erdogan a cerut Statelor Unite să decidă cu cine țin, cu Turcia sau kurzii.

Turcia a început săptămâna trecută focurile de artilerie peste graniță asupra pozițiilor kurzilor din Siria și i-a avertizat cu „cea mai nemiloasă ripostă” dacă încearcă să captureze orașul sirian Azaz în apropiere de frontieră.

Asumându-și o poziție tot mai activă, Turcia a spus că dorește și trimiterea unor forțe terestre în Siria, aparent pentru a-i ajuta pe rebelii care luptă contra forțelor guvernamentale siriene și celor kurde sprijinite de aviația rusă în regiunea Alep.

Acțiunile Ankarei au alarmat Moscova și Damascul. Marți, bombardamentele turcești au fost examinate la cererea Rusiei de către Consiliul de Securitate ONU, care și-a exprimat „îngrijorarea”.

Poziția Turciei a nemulțumit și Washingtonul, care i-a cerut să oprească bombardarea forțelor kurde sprijinite de americani.

Aceste evoluții au loc în așteptarea intrării în vigoare a unui acord de oprire a luptelor în Siria, anunțat săptămâna trecută la München de Statele Unite și Rusia pentru a permite accesul ajutoarelor umanitare în orașele siriene asediate.

Marți, președintele american Barack Obama a îndemnat Rusia să sprijine pacea în Siria, nu războiul, și a spus că acordul care trebuie aplicat de săptămâna aceasta va testa intențiile Moscovei.

Dar ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a răspuns astăzi că implementarea acordului depinde nu de Rusia, ci de Statele Unite, care ar trebui să accepte cooperarea la nivel militar ruso-americană, în Siria.

XS
SM
MD
LG