Linkuri accesibilitate

Andrei Ilarionov: „Egor Gaidar a dat miliardul primit de la FMI pentru salvarea EuroBank”


Andrei Illarionov

Andrei Illarionov

Un economist și activist politic dezvăluie istorii din culisele guvernării Rusiei în anii 1990.

Andrei Ilarionov, fost consilier al lui Vladimir Putin între anii 2000-2005, economist, politician și activist civic, a dezvăluit motivațiile reale ale reformelor realizate în URSS și apoi în Rusia la începutul anilor 1990.

În cadrul emisiunii „Cultul personalității”, de la Radio Svoboda, Andrei Ilarionov a vorbit despre relația sa cu premierul considerat reformator, Egor Gaidar, și a spus că între anii 1991 și 1994 a avut loc o operațiune gigantică de distrugere artificială a rezervelor materiale de care dispuneau cetățenii și întreprinderile sectorului civil și o redistribuire a resurselor în favoarea unor grupuri social-politice apropiate fostei nomenclaturi.

Andrei Ilarionov, cunoscut ca fiind un membru al echipei, dar în același timp un critic vehement al premierului reformator Egor Gaidar, unul dintre principalii ideologi a reformei economice din Rusia începutul anilor 1990, spune că primele semne de întrebare în legătură cu caracterul reformelor începute în Rusia le-a avut când echipa economică reformatoare a lui Gaidar s-a distanțat din start de mișcarea democratică disidentă din Rusia, cea din care făceau parte Andrei Saharov, Maria Stavoroitova, Iuri Afanasiev și alții și care punea un accent mare pe drepturile omului. Echipa lui Gaidar era însă reticentă față de aceste idei și avea o abordare pur tehnocrată.

Andrei Ilarionov: „Am avut disensiuni cu Gaidar și Anatoli Ciubais și mai târziu, către anul 1992, în legătură cu chestiunea emisiilor monetare ale Băncii Centrale. Ei insistau asupra emisiei, eu eram împotrivă. O altă chestiune-cheie asupra căreia discutam în contradictoriu a fost cea a deficitului bugetar. Eu eram de părere că deficit bugetar nu trebuie să existe. Gaidar l-a ridicat însă până la 23% din PIB. O cifră care poate fi cu greu întâlnită chiar și pe vreme de război. Chiar și în timpul celor două războaie mondiale puteai număra pe degete țările care au avut, în unii ani, deficite bugetare atât de mari, dar asta în condițiile unui război devastator, când pe rol era pusă însăși chestiunea supraviețuirii națiunii, a statului, a oamenilor. Iar aici, fără niciun fel de război, pe loc gol, a fost umflat un deficit bugetar atât de mare!

Și acest deficit a fost finanțat prin emisia monetară directă a Băncii Centrale la indicațiile venite direct de la Guvernul Federației Ruse. Sub fiecare decizie de acest fel stă semnătura lui Gaidar. Nu înțelegeam de ce se făcea acest lucru. L-am întrebat de multe ori pe Gaidar de ce se face asta, pentru că aceste acțiuni erau evident destructive. Pentru orice economist era evident că în 3-4 luni toată această masă monetară va ajunge pe piață și va produce un val de inflație, de hiperinflație, cu toate consecințele de rigoare, economice și politice. Rezultatele au fost exact cele pe care le-am prognozat și valul care a venit a măturat acel guvern.”

Andrei Ilarionov spune că au existat multe alte discuții în contradictoriu la începutul anilor 1990, dar de fiecare dată argumentele sale nu au fost auzite.

Deja după moartea lui Gaidar, începând cu anul 2010, Andrei Ilarionov a început să cerceteze cu mult mai multă atenție deciziile economice ale anilor 1992-1993, motivațiile și cauzele acestora, iar concluziile la care a ajuns au fost șocante.

Andrei Ilarionov: „Am aflat că în decembrie 1991 Gaidar a trimis 300 milioane dolari în Cuba pentru susținerea lui Fidel Castro. Adică, în plină criză și când bugetul lunar al Federației Ruse era de 250 milioane de dolari, 300 milioane au fost trimise pentru susținerea lui Fidel Castro și menținerea bazei militare a KGB-ului din Lourdes din Cuba – o bază în privința căreia în URSS deja fusese adoptată decizia de închidere.”

După care, spune Andrei Ilarionov, din întâmplare a ieșit la iveală și dezlegarea unei alte enigme, datând din 1993. Atunci, tânărul economist fusese abordat de ministrul de finanțe, vicepremierul Boris Fiodorov, care l-a întrebat unde este miliardul – acel miliard despre care toată lumea știa că fusese oferit Rusiei de FMI în calitate de credit stand by în vara-toamna anului 1992. Ministrul finanțelor a mărturisit atunci că miliardul a dispărut, banii nu mai există pe conturile pe care fusese transferați și nu există niciun fel de urme ale acestora. Urmele acelui miliard așa și nu au mai fost găsite.

Andrei Ilarionov: „Pe atunci era o sumă fabuloasă, era cam a douăsprezecea parte a bugetului lunar al Federației Ruse. Am restabilit firul acelor bani abia către 2010 și am aflat că Egor Gaidar a dat miliardul respectiv, primit de la FMI, pentru salvarea așa-numitei EuroBank.

Este o bancă care fusese cumpărată la Paris de Comisariatul popular al afacerilor externe al URSS în 1926 și care timp de 65 de ani a fost folosită ca acoperire financiară pentru operațiunile secrete sovietice în Europa. Prin intermediul acestei bănci era finanțată activitatea subversivă împotriva țărilor europene. În banca respectivă a dispărut rezerva de aur a Spaniei, pe care republicanii în timpul războiului civil au dat-o la păstrare Uniunii Sovietice.

Banca respectivă era finanțată din contul defalcărilor provenind din exporturile sovietice de grâu, petrol, tractoare. După 1991, când Gorbaciov a liberalizat activitatea comercială externă, organizațiile de comerț sovietice au încetat să mai dea bani pentru menținerea acestui „paravan”. Și în scurt timp EuroBank a ajuns în prag de faliment, având o gaură de un miliard de dolari. Și Egor Gaidar, în loc să lichideze această instituție falimentară, care în plus susținea activități ilegale pe teritoriul altor state, a trimis miliardul împrumutat de la FMI pentru salvarea acestei bănci. Niciun cent din acești bani nu a rămas în Rusia – pentru susținerea pensionarilor, studenților, a unor programe economice – toți banii au mers către serviciile secrete… În plus, decizia a fost una secretă – secretă pentru marea majoritate a membrilor cabinetului lui Gaidar, pentru Boris Elțin și, bineînțeles, pentru membrii Sovietului Suprem. Deci, a fost o acțiune de facto ilegală inclusiv pentru sistemul sovietic din interiorul țării.”

Ce s-a întâmplat totuși cu adevărat la începutul anilor 1990 în URSS? Andrei Ilarionov a ajuns la concluzia că a fost vorba despre o metodologie bine pusă la punct de deposedare de rezerve materiale a majorității populației și de reorientare a averilor către un număr restrâns de persoane care constituiau nomenclatura politică și economică de altădată a țării.

Andrei Ilarionov: „Gaidar era interesat de desfășurarea reformelor economice, dar a unor reforme destinate unui anumit grup de oameni, deci nu în beneficiul tuturor. Și a spus lucrul acesta la un moment dat foarte clar în cadrul unei prelegeri ținute la Școala economică din Londra, cam prin 1994. A spus foarte clar atunci că sarcina sa și a echipei era de a face în așa fel încât proprietățile să intre în posesia celor care erau în preajma lor. Și a menționat și grupurile beneficiare – MGB, adică fostele structuri ale serviciilor secrete, directorii „roșii” și bandiții. O idee asemănătoare a formulat și Anatoli Ciubais, răspunzând la întrebarea dacă privatizările care s-au făcut în Rusia au fost unele corecte și echitabile. „Bineînțeles că nu”, a spus el. „Cel mai important lucru pe care l-am făcut a fost să frângem de genunchi societatea și nu s-a pus problema legalității. Iar proprietățile erau împărțite celor care erau în preajma acestora”, a spus Ciubais, menționând, de asemenea, directorii „roșii” și bandiții printre beneficiari.

În plus, trebuie să vedem și cine beneficia de creditele Băncii Centrale, la indicația guvernului lui Gaidar, pe cine finanța guvernul în 1992 – era vorba despre complexul militar industrial și despre finanțarea deschisă, dar și ascunsă, a serviciilor secrete. Constatăm că nu a fost o greșeală, ci o politică bine țintită, conștientă, de redirecționare a resurselor economice dinspre alte părți ale societății ruse către direcții bine stabilite.”

Mai mult, spune Ilarionov, în aceste condiții devine clar pentru ce a fost provocată hiperinflația la începutul anilor 1990. El subliniază că nu a existat o necesitate economică de a avea un deficit bugetar atât de mare și a face emisie monetară. Aceste lucruri au fost făcute, spune Ilarionov, pentru ca astfel să fie distruse, anulate practic rezervele de care mai dispuneau oamenii de rând și întreprinderile din sectorul civil.

Andrei Ilarionov: „Timp de doi ani de hiperinflație, în 1992 și 1993, din rezervele pe care le acumulaseră oamenii până în 1991 mai rămăseseră cam între 1,5 și 2% – deci acestea au fost practic distruse, la nivelul întregii societăți. Și imediat cum s-a făcut acest lucru a început programul de privatizare pe bani. Cine mai avea atunci bani? Fie cei care au reușit să-i scoată în afara țării, fie organizațiile care primeau subsidii bugetare la indicația lui Gaidar sau credite de la Banca Centrală.

Și astfel, vedem că între anii 1991 și 1994 a avut loc o operațiune gigantică de distrugere artificială a rezervelor de care dispuneau cetățenii și întreprinderile sectorului civil și o redistribuire a resurselor mai întâi sub formă de bani, iar apoi și sub forma activelor reale în favoarea unor grupuri social-politice.”

Întâmplător sau nu s-a întâmplat acest lucru? Răspunsul, spune Andrei Ilarionov, poate fi găsit într-un articol publicat de Egor Gaidar încă în 1989. „Cel mai important lucru în economie nu sunt mecanismele de piață, nu este formarea liberă a prețurilor de piață. Cel mai important este cine controlează activele”, scria Gaidar.

Andrei Ilarionov: „Egor Timurovici a fost într-adevăr un om foarte deștept, un om ilustru și care înțelegea foarte bine ce era de făcut. Și această operațiune, după amploarea mijloacelor implicate, cred că este una fără precedent în lume. Într-un timp foarte scurt să scoți active de sute de miliarde de dolari, poate chiar de trilioane de dolari, de sub controlul proprietății colective, sau de stat, și să le transmiți în mâinile unui grup relativ mic selectat în baza criteriului de oportunitate politică, de afinitate ideologică, este greu de imaginat…”

Andrei Ilarionov mai spune că în ultima sa carte, din 2006, Egor Gaidar avertizează puterea că trebuie să aibă pregătit la îndemână „un ultim regiment”, cu armele gata de luptă, la propriu, devotat și gata să execute orice ordin. Controlul activelor este un lucru bun, sugerează Egor Gaidar, dar aceste active pot fi menținute doar dacă puterea are la dispoziție „un ultim regiment”, gata să apese pe trăgaci…

XS
SM
MD
LG