Linkuri accesibilitate

Pur şi Simplu

Pagubă-n licitații


Statul este, între altele, şi cumpărător. Numai că unul care nu acţionează la bunul său plac. Pentru că, de fapt, banii nu sunt propriu-zis ai lui, ci ai cetăţenilor. Aşa că există reguli, legi, practici… toate menite să asigure cheltuirea cea mai judicioasă a banului public. Dar şi garanţia că acest ban nu este furat, pur şi simplu, prin fel de fel de şmecherii… De aceea, ori de câte ori autorităţile au nevoie de un serviciu sau de nişte lucruri, sunt organizate licitaţii publice, astfel încât achiziţiile să presupună cea mai bună corelaţie între preţ şi calitate. Simplu, nu? Numai că în realitate lucrurile sunt nu tocmai așa cum ar trebui să fie. Practic, aproape orice raport de audit al Curţii de Conturi cu privire la achiziţii publice constată nereguli sau încălcări flagrante ale legii. Cum se ajunge la cheltuieli păguboase pentru stat și furturi din banul public vedeți în reportajul realizat de Alexandru Popescu.

XS
SM
MD
LG