Linkuri accesibilitate

1. Cine a fost Karl Marx (1818-1883)? Un filosof, sociolog, economist și combatant revoluționar german. German, cum sublinia Leszek Kolakowski, inseamnă înclinat spre speculații nebuloase, spre o cosmologie politică radicală. A început ca tânăr hegelian și a adoptat metoda dialectică pentru a explica realitatea. Ca tânăr filosof, Marx a pus accentul pe alienare ca principală racilă a societății birocratice moderne: omul este deposedat de principalele sale atribute, incluzând aici creativitatea și libertatea. Influențat de Ludwig Feuerbach, Marx s-a angajat, alături de alți tineri hegelieni, într-o critică acerbă la adresa alienării religioase. Această critică a iluziilor transcendente l-a apropiat în mod irezistibil de critica a ceea ce percepea a fi condițiile injuste universale. Marxismul a fost o formă de istoricism determinist (convingerea că istoria are un sens, un scop (telos), și că este guvernată de legi pe care ființele umane le pot cunoaște și, pe cale de consecință, influența). Omul se află în centrul filosofiei marxiste, nu ca abstracțiune, ci ca subiectivitate palpabilă, determinat de societate dar, în același timp, creator de societate. Marxismul nu este un fatalism politic, nu propăvăduiește resemnarea în fața ordinii existente, ci mai degrabă o filosofie a acțiunii colective (sociale) și un radicalism universalist. Este ideea care tinde către universalizare.

2. Scrierile filosofice timpurii indică un Marx interesat cu precădere de libertatea umană, alienare (înstrăinare), negativitate, revoltă, efortul de a transcende un status quo scandalos din punct de vedere moral. Descoperirea socialismului utopic, filosofia materialistă și contactele sale cu alți revoluționari de stânga l-au făcut să adopte o perspectivă revoluționară asupra lumii. Ordinea burgheză, bazată pe proprietate privată și drepturi de inspirație liberală, îi apăreau ca demodate, ipocrite și lipsite de echitate. S-a identificat din ce în ce mai mult cu un program politic care a privit clasa muncitoare industrială drept subiectul revoluționar privilegiat, "clasa mesianică" a istoriei, principalul vehicul al unui divorț apocaliptic cu trecutul. În faza sa incipientă, gândirea lui Marx a reprezentat o declarată escatologie seculară, o narațiune redemptivă a fericirii originare, a declinului și redresării esențiale, regenerării și renașterii...

3. Marx a adoptat socialismul, dar a pretins să transforme această doctrină în știință. Pentru a atinge acest scop, s-a angajat într-o critică generală a economiei politice, arătând că sistemul capitalist se va prăbuși în primul rând ca urmare a contradicțiilor sale interne. Intervenția actorului social numit proletariat, în orice caz, era esențială pentru a face ca acest antagonism bazal să irumpă în forma unei revoluții sociale.

4. Manifestul Partidului Comunist este un document sociologic și politic, un text fundamental al modernității politice. Propune o viziune asupra lumii care opune în mod antagonist proletariatul și burghezia. Este textul în care Marx postulează lupta de clasă drept principala variabilă explicativă în înțelegerea istoriei umanității. Manifestul prezintă globalizarea comerțului și industriei drept principala realizare a capitalismului și așează în contrast noua știință a revoluției cu proiectele utopice anterioare...

5. Proletariatul (clasa muncitoare industrială) în societățile dezvoltate economic reprezintă principalul subiect (agent) revoluționar. Este o ”clasă aleasă” în sensul în care întrupează tragedia tuturor grupurilor anterior subjugate (sclavi, șerbi). Prin eliberarea sa, argumenta Marx, proletariatul urma a emancipa întreaga umanitate. Relațiile capitaliste organizează confiscarea rezultatelor producției proletariatului - pentru Marx, proprietatea privată este sursa tuturor injustițiilor și trebuie prin urmare abolită prin intermediul revoluției proletare (practica revoluționară).

6. În viziunea lui Marx, revoluția trebuie să fie totală, globală, permanentă, până când umanitatea reușește saltul din imperiul necesității (sărăcie, inechitate, injustiție) în cel al libertății. O asemenea revoluție mitologizată nu a avut nicicând loc. De dragul ei, în orice caz, milioane de oameni s-au înrolat în mișcări mesianice, purificatoare, revoluționare, învestite cu o aură carismatică. Filosofia politică a lui Marx proclamă sfârșitul politicii prin salvare revoluționară. În această perspectivă, salvarea revoluției constituie premisa salvării umane. Marxismul a fost o formă de radicalism politic inspirat de o fantasmă mitologică a salvării umane. Salus revolutionis, suprema lex.

7. Marx a pretins că transcende utopismul, dar a rămas el însuși prizonierul unor idei utopice: “Proletarii nu au o patrie”. Marx a romanțat și idealizat proletariatul existent. A construit doctrina internaționalismului proletar (opus naționalismului burghez) și a subestimat rezistența la schimbare a devotamentelor, credințelor și loialităților.

8. Marx a dezvoltat o viziune excesiv optimistă asupra progresului: a insistat că Istoria are un sens, un înțeles, o logică, toate guvernate de legi cvasi-raționale - aceasta este esența determinismului său istoric care a devenit baza unei religii politice. El a pretins a fi descoperit acele legi și a insistat asupra primatului relațiilor economice în vreme ce admitea o relativă autonomie a conștiinței sociale și a altor elemente ale "suprastructurii". Pentru el, instituțiile umane și cultura sunt rezultatul interacțiunilor (practicii) economice și sociale. Istoria avansează către stația finală, ceea ce reprezintă totodată sfârșitul "pre-istoriei umane" - comunismul. Acesta este sensul în care Engels s-a referit la Marx ca la un "Darwin al științelor sociale".

9. Marxismul și moralitatea: Marx considera că toate acțiunile umane colective sunt determinate de factori sociali, economici și politici. Contradicțiile din interiorul structurilor existente explică progresul istoric, cu vechi forme pe cale de dispariție și altele noi emergente. Revoluția (comunistă) proletară este justificată din punct de vedere moral: este rebeliunea oprimaților împotriva opresorului. Nobilul țel suprem justifică, odată cu Marx, recursul la mijloace murdare și deranjante (violență, dictatură, teroare de tip iacobin). Marx nu a fost un profet amoral, dar moralității sale i-a lipsit un criteriu clar de distingere a binelui de rău. Acesta a fost terenul fertil pe care au înflorit leninismul, stalinismul, maoismul, castro-guevarismul.

10. Topografia revoluționară, epicentrul seismic: Când și unde va izbucni revoluția? Marx considera că anumite condiții erau necesare: un proletariat matur, un partid politic care să-i promoveze doleanțele, sindicate. Așadar, pentru Marx, începutul revoluției mondiale trebuie să se petreacă în Occidentul dezvoltat.

11. Marxismul ca religie politică, "opiul intelectualilor" (Raymond Aron): Pentru Marx, revoluția este un act apocaliptic al eliberării, o întoarcere la o demult uitată condiție a unității speciei umane. Marxismul este o escatologie (o doctrină despre moarte și viața de apoi): o doctrină a redescoperirii supreme a identității umane și libertății. Este totodată milenarism, chiliasm - o credință în era utopică ce va să vie, sosirea timpului mesianic (Walter Benjamin) creat prin revoluție.

12. O filosofie a acțiunii: Marx a respins simpla speculație filosofică și contemplarea. A considerat ideile drept mijloace de transformare a lumii. Cele 11 teze despre Feuerbach exprimă foarte pregnant această convingere: “Filosofii n-au făcut decât să interpreteze lumea. Problema este de a o schimba.” În acest sens, leninismul (bolșevismul) a fost urmașul fidel al doctrinei inițiale a lui Marx. Acesta a împlinit principalele trei postulate ale doctrinei originare: postulatul revoluției; postulatul universalismului; și postulatul unei mutații antropologice.

XS
SM
MD
LG