Linkuri accesibilitate

Londra negociază un statut mai favorabil în UE


Proiectul conține mai multe puncte de dezacord, dar cele mai serioase țin de limitarea drepturilor sociale ale cetățenilor europeni în Marea Britanie.

Premierul britanic David Cameron se află la Bruxelles pentru discuții legate de condițiile în care Marea Britanie ar putea opta să rămână în Uniunea Europeană. Cu această ocazie, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, l-a asigurat că odată ce șefii de state și guverne din cele 28 de țări membre ajung la un consens, acesta va fi imediat prezentat Parlamentului, pentru dezbateri.

Schulz a atras însă atenția că nu poate garanta că Parlamentul va și aproba înțelegerea.

Cameron se va întâlni și cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker care declarase deja că ieșirea Marii Britanii din UE „nu este o opțiune”.

„Nu avem un plan B, avem un plan A. Marea Britanie va rămâne în Uniunea Europeană și va rămâne un membru constructiv și activ al Uniunii Europene”, a spus Juncker, citat de agențiile internaționale de presă.

„Dacă aș spune că avem un plan B, s-ar crea impresia că ar exista un fel de dorință din partea Comisiei Europene de a lua în considerare la modul serios posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. Prin urmare, nu intru în detalii privind un plan B”, a mai declarat Juncker.

Premierul conservator David Cameron a fost reales anul trecut și pe promisiunea că va negocia condiții mai favorabile pentru Marea Britanie în cadrul Uniunii Europene, ceea ce se traduce printr-o serie de exceptări de la practicile și regulile care guvernează Uniunea. Mai mult, până în 2017, Cameron s-a angajat să organizeze un referendum despre viitorul Marii Britanii în Uniunea Europeană, referendum care ar putea aduce și mult temutul „Brexit”. Este ceea ce indică sondajele de opinie în acest moment.

Cameron încearcă acum, la Bruxelles, să pregătească terenul pentru summitul european de joi și vineri la care ar dori să se ajungă la un compromis privind un acord de principiu. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a prezentat deja pe 2 februarie un proiect de acord, însă rămân foarte multe puncte de dezacord: cele mai serioase sunt legate de cererea Londrei de a limita drepturile sociale ale cetățenilor europeni, care se stabilesc sau vin să lucreze în Marea Britanie. Cerere care este văzută de restul țărilor membre drept un atac la un principiu fundamental al UE și anume libertatea de mișcare.

O altă problemă spinoasă este pretenția Londrei de a avea un cuvânt hotărâtor de spus în probleme monetare și fiscale, deşi nu este membră a grupului euro. Și nici nu vrea să adopte moneda unică.

Premierul Cameron ar putea organiza referendumul chiar în luna iunie, dacă cele 28 de state membre vor ajunge la un acord la summitul de joi și vineri.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG