Linkuri accesibilitate

Vladimir  Putin și Barack Obama au discutat la telefon despre criza din Siria și cea din Ucraina


Președinții rus și american au convenit să intensifice eforturile diplomatice comune în urma unei înțelegeri pentru aplanarea luptelor în Siria, care a fost încheiată săptămâna aceasta la Muenchen. Potrivit unui comunicat al Kremlinului, Vladimir Putin și Barack Obama au avut astăzi o conversație telefonică, președintele rus cerând crearea unui front internațional unit împotriva terorismului, inclusiv o cooperare mai strânsă între oficialii militari ruși și americani. Putin și-a mai exprimat speranța că autoritățile ucrainene își vor „îndeplini prompt propriile obligații” asumate prin acordurile de la Minsk pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei. Sâmbătă, înalți oficiali occidentali prezenți la Conferința de Securitate de la Muenchen, inclusiv Secretarul de Stat american John Kerry au cerut Rusiei să oprească loviturile aeriene în Siria, să-și retragă forțele din Ucraina și să transmită Kievului controlul deplin la graniță.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG