Născut în18 mai 1982, la poalele codrilor Tigheci. Absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul, magistru în domeniul administrativ. Angajat în calitate de jurist și implicat activ în domeniul asociativ.
Luni
Deșteptarea a fost matinală, la ora 4, pentru a mă deplasa în centrul mapamondului moldovenesc, orașul Chișinău.
Am mers în capitală cu un prieten. Și am discutat tot drumul despre situația din sectorul politic, sectorul civic, despre studii de doctorat, economie și realitatea precară la capitolul salarii și justiție echidistantă.
Ajuns la Chișinău, am urcat în transportul public. M-am și întrebat fără să vreau: toți vorbesc de sărăcie, dar orașul se sufocă de transport luxos, care costă zeci și sute de mii de euro, în timp ce bătrînii se sufocă de neputința pensiei mizere, trăind cu 700-1000 lei pe lună, cu mult sub pragul limitei de supraviețuire.
La stație a urcat o doamnă, s-a apropiat de șofer și, în stil „mulduvinesc”, a început să-l numească cu toate epitetele posibile, pe motiv că o stropise. Femeia a fost calmată de pasageri, nu era cazul să facă scandal. Tot atunci mă gîndisem dacă chiar suntem pregătiți să mergem în Europa sau, la fel ca elita politică, una spunem și alta facem.
În biroul prietenilor era atmosferă de lucru de dimineață: se dădeau telefoane, se revizuia agenda de serviciu. Mai tîrziu, am fost la un interviu pentru un loc de muncă. Interviul a ieșit bine și m-am simțit liber.
Mergînd prin Chișinău, am înțeles cît sunt de fericit că locuiesc într-un orășel liniștit și drăguț.
La Gara de Sud am luat o mașină de ocazie și m-am întors în Cahul. Seara am urmărit emisiunea „În Profunzime”. După o nouă poveste auzită de la invitatul emisiunii, am mers și la culcare.
Marți
Pînă să pornesc spre serviciu, am urmărit știrile matinale la care, de ani de zile, se fredonează unul și același cîntec „Guvernul aduce bunăstarea poporului; uitați-vă ce a zis cutărică; cu cine s-a întrunit cutărică”, tot hrănind poporul cu promisiuni și iluzii.
La un moment dat mi-a atras atenția o știre: valsul „Gingașa și tandra mea fiară” al maestrului Eugen Doga este recunoscut ce-l mai bun vals din lume. Atunci am zis: se nasc și la Moldova stele care ne duc faima în lume. Păcat că ne amintim de marile personalități atunci cînd acestea decedează sau ajung în spital.
Am simțit lipsa mea de luni de la serviciu. A trebuit să accelerez ritmul și să depun efort suplimentar. Munca cu oamenii mereu iți aduce ceva nou, în discuții cunoști mai bine și realitatea din jur.
Deplasîndu-mă la pauza de masă, am sesizat că în luna februarie, numită în popor făurar, pe cer strălucea soarele. Am înțeles iar că orice anotimp aduce bucurie omului deschis să vadă.
Un bătrînel ducea pe un cărucior niște crengi pentru foc, găsite pe marginea drumului. Oamenii au muncit, sacrificîndu-și sănătatea și viața, pentru acest stat, care astăzi nu le asigură nici măcar un minimum de existență... Iar cetățenii noștri tot merg și au grijă de bătrînii altor state, pentru a-și asigura un trai decent.
Miercuri
Este ziua cînd am ore la colegiu. De dimineață la job, șeful mi-a dat o însărcinare urgentă ce ține de analiza unui contract. În drum spre colegiu, îmi amintesc și de anii frumoși de studenție (Doamne, cît de fericit este studentul, care încă nu s-a lovit de realitatea dură a societății).
Studenții mereu sunt o speranță pentru țară, dar, cînd discut cu ei și aud că își văd viitorul peste hotare, mă gîndesc la cît de rentabilă este RM în a produce pentru alte state forță de muncă calificată.
La pauză s-a iscat o discuție aprinsă între studenți despre limba vorbită. Am ascultat cîteva replici și am intervenit pentru a-i calma, explicîndu-le că sunt lucruri pe care omul nu le poate alege (părinții, locul nașterii și morții, și limba maternă).
Nici un om nu are de ales nici țara în care se naște. Problema e alta: clasa politică, în loc să consolideze poporul, îl dezbină pe diferite criterii (ai noștri, ai voștri, pro-europeni, pro-ruși, români, moldoveni, ruși, patrioți, naționaliști, stataliști ș. a.). Dar cum putem deveni un popor prosper, dacă de valori umane se vorbește numai cu anumite ocazii și atunci în scop de PR?
Ca orice jurist, urmăresc atent toate modificările legislative. Seara am văzut pe internet că proiectul de lege privind modificările la Codul Muncii a fost aprobat de Cabinetul de Miniștri.
Am discutat și cu un prieten plecat recent în Franța. Și am înțeles că dacă o ținem tot așa, în scurt timp Republica Moldova va fi o țară a pensionarilor și politicienilor.
Joi
Ziua de muncă a început cu o ședință la Judecătoria Cahul, după care am mers la statistică pentru a ridica niște formulare. Cifre și iar cifre puse în rapoarte, în timp ce de fapt nici unul din decidenții țării nu este îngrijorat serios de situația alarmantă din Moldova.
Am lucrat la o scrisoare pe care am dus-o la Inspectoratul de Poliție, unde am discutat în fugă și cu niște cunoscuți. Orășelul nostru e mic și oamenii activi se știu. După amiază mi-am dus la bun sfîrșit o mulțime de sarcini la birou.
La un moment dat am avut nevoie de o consultație. Am pus mîna pe telefon și am sunat echipa mea de salvare, în cazuri de urgență, formată din prieteni buni din capitală. Deși aceștia erau în dispoziție de sărbătoare, mi-au sugerat cîteva soluții, lăsînd însă alegerea după mine, ca în vorba ceea „Dumnezeu îți dă, dar în traistă nu-ți pune”.
Astfel, ziua a fost plină de sarcini realizate la serviciu.
Seara, am citit mesajele din poștă, m-am uitat pe Facebook, după care am vizionat un film.
Vineri
M-am trezit cu dorința să nu merg la serviciu, dar cum spune o vorbă din popor „Vrei, nu vrei, bea Grigore, agheasmă”. Posac, am mers totuși la muncă. După o cafea, parcă m-am trezit la realitate. Cînd m-am uitat și în agendă, am înțeles că nu am de ales și foc la ghete!
Am început să mă pregătesc de ședința de judecată. Totodată, am aflat că una dintre ședințe s-a amînat, din cauză că partea opusă nu s-a prezentat. A doua și a treia ședință au fost lungi și lucrative.
Ziua de muncă s-a terminat într-o discuție cu partea oponentă de la a doua ședință și, astfel, s-a ajuns la înțelegere de către ambele părți. Într-un conflict activ ambele părți au de suferit și de pierdut, de aceea pun mereu pe primul plan discuția și negocierile.
După o săptămînă de muncă plină de evenimente și cu multe concluzii personale, am hotărît să depun cerere de demisie, considerînd că e mai bine să construiesc o catedrală a mea decît să pun cărămidă peste cărămidă…