Linkuri accesibilitate

Acord de încetare a focului imediată în Siria


Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, a anunțat după întâlniri avute la München cu colegi din Rusia și Europa că au căzut de acord să aplice un acord de încetare a ostilităților la scară națională în Siria, cu începere peste o săptămână. Armistițiul nu se va aplica în cazul grupărilor extremiste Statul Islamic și Frontul Al-Nusra, a spus Kerry. Liderii așa-numitului Crup de Sprijin Sirian, alcătuit din emisarii marilor puteri globale și regionale din Orientul Mijlociu, au căzut de asemenea de acord să „accelereze și extindă” asistența umanitară internațională în Siria de îndată. Participanții la întrevederile de la München s-au mai înțeles să revigoreze discuțiile de pace pentru Siria de la Geneva „cât mai curând posibil”, a mai spus Kerry.

XS
SM
MD
LG