Linkuri accesibilitate

Interdicție de intrare în Muntenegru pentru vicepremierul rus Dmitri Rogozin


Vicepremierul rus Dmitri Rogozin nu va mai putea intra în Muntenegru, o țară din vestul Balcanilor pe care Rusia încearcă să o convingă să nu adere la NATO. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Podgorița, Gordana Jovanovic, a spus că Rogozin este unul din cei 50 de politicieni și oameni de afaceri ruși cu interdicție de intrare în Muntenegru. Fosta republică iugoslavă predominant creștin-ortodoxă a avut în ultimii ani legături bune cu Rusia, dar dorește să adere la UE și NATO și s-a alăturat sancțiunilor impuse de occident Moscovei pentru politica ei față de Ucraina. Rogozin a spus recent că Muntenegrul va „regreta” dacă se alătură alianței militare occidentale, care i-a făcut invitație oficială de aderare în decembrie.

XS
SM
MD
LG