Linkuri accesibilitate

Serbia acuzată că nu colaborează cu Tribunalul Penal Internațional


Un judecator de la Tribunalul Penal International a acuzat Serbia că nu colaboreaza cu tribunalul. Judecatorul Alphons Orie a spus ieri că Serbia a esuat anul trecut să aresteze trei persoane la cererea instantei internaţionale, şi că aceasta este o dovada a lipsei voinţei de cooperare. Tribunalul a emis mandat de arestare pentru doi dintre avocatii lui Voislav Şeşeli, pus sub acuzare drept criminal de razboi, şi pe unul dintre colaboratorii sai apropiati. Cei trei ar fi vinovati de „amenintarea, intimidarea si cumpărarea a doi martori din procesul” impotriva lui Şeşeli. Şeşeli este acuzat de epurare etnica a bosniacilor şi croaţilor în timpul razboiului de la jumătatea anilor 90. Şeşeli se afla în Serbia, unde Tribunalul internaţional i-a permis să se întoarcă pentru a urma un tratament de cancer, dar de atunci a spus că nu se va mai intoarce la Haga.

XS
SM
MD
LG