Linkuri accesibilitate

O istorie a tranziţiei moldoveneşti ar putea fi lesne o poveste a concursurilor, competiţiilor şi licitaţiilor dubioase.

Foarte mulţi cetăţeni au fost decepţionaţi sau revoltaţi de felul în care domnul Poalelungi a devenit şef al Curţii Supreme de Justiţie. „Cum e posibil să existe numai un singur candidat pentru o funcţie atît de importantă?” „De ce nu au fost mai mulţi pretendenţi?” „De ce a fost suprimată competiţia?” Întrebările acestea i-au făcut pe unii să protesteze în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, instituţie care l-a făcut şef pe domnul Poalelungi. Chiar şi ambasadorul american şi-a exprimat consternarea, el întrebîndu-se dacă aşa trebuie să arate reforma justiţiei… Fireşte, protestele şi reproşurile nu-i vor face pe cei de la CSM să renunţe la decizia lor. Poezd uehal, vorba unui vecin de-al meu.

Altminteri, mirarea oamenilor n-ar trebui să fie chiar atît de mare. Tranziţia a plămădit multe asemenea pseudo-concursuri. Iar problema concursurilor moldoveneşti nici nu stă deseori în numărul de candidaţi. Ei pot să fie şi mai mulţi. Însă va învinge cel care îi cunoaşte mai bine pe membrii juriului. Care le este mai simpatic. Îmi amintesc şi de alegerile prezidenţiale din 2005, cînd Vladimir Voronin a luat 75 de voturi, pe cînd contracandidatul lui Gheorghe Duca – un singur vot. Frumos concurs, acerbă competiţie, nu? Revenind la cazul domnului Poalelungi, aş îndrăzni să presupun că acesta ar fi învins chiar dacă ar fi avut şi alţi contracandidaţi. Pesemne, la fel de convingător ca şi Voronin în 2005.

Eu unul am auzit multe poveşti ciudate despre concursurile moldoveneşti, despre tot soiul de licitaţii şi tenderuri cîştigate de unii participanţi prin „colaborare prealabilă fructuoasă” cu organizatorii. O istorie a tranziţiei moldoveneşti ar putea fi lesne o poveste a concursurilor, competiţiilor şi licitaţiilor dubioase.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG