Linkuri accesibilitate

Fortăreața asediată: Naționalizarea Internetului de către Rusia


La un protest la Moscova împotriva cenzurării Internetului

La un protest la Moscova împotriva cenzurării Internetului

Guvernul rus privește rețeaua globală drept o simplă continuare a cîmpului de bătălie geopolitic, scrie un analist britanic.

Este rar ca un profesor să recomande public, și încă via Twitter și Facebook, articolul analitic al unui student. Este însă ceea ce face astăzi cunoscutul politolog, profesor la Oxford, Timothy Garton Ash, care îndeamnă publicul să citească analiza semnată cu numele (fictiv) Maksim Orlov pe site-ul Free Speech Debate.

Autorul de la Oxford pornește de la observația că „unul din motivele cele mai repetitive al retoricii oficiale din Rusia este că țara s-ar afla înconjurată de forțe ostile”. O idee inclusă și în documentele orientative emise de Kremlin în 2015, între care cel redactat sub aripa lui Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, și denumit Conceptul de Securitate Națională a Federației Ruse.

Patrușev este cunoscut, între altele, pentru un interviu în care o citează pe fost secretară de stat Madeleine Albright cu afirmația total nediplomatică (și nefăcută vreodată) că „în fapt, nici Siberia, nici Extremul Orient nu aparțin Rusiei”. O simplă cercetare arată că citatul a fost „fabricat” și răspîndit pe Internet de un troll anonim, de unde a fost „recuperat” apoi de diverse oficialități.

Maksim Orlov atrage atenția că „acest episod aproape ironic demonstrează atît gradul semnificativ în care rețelele de socializare mențin ideea de „forăreață asediată”, cît și calea centralizată prin care este produsă propaganda via Internet.”

Dacă retorica amenințării iminente ce ar veni din Occident este aproape banală în gura unui fost angajat al KGB-ului din epoca Războiului Rece, cum este Patrușev, trebuie semnalat - scrie analistul - că libertatea cuvîntului în Rusia a fost afectată de o evoluție importantă în 2015. În urma așa-numitei „Primăveri arabe”, guvernul rus a devenit pe deplin conștient de două lucruri: „gradul de putere pe care rețelele de computere îl exercită asupra populației și propria sa vulnerabilitate dusă la extrem”.

Conceptul reactualizat de Securitate Națională reflectă această înțelegere a evoluțiilor tehnologice în capitolul consacrat „securității informaționale”. Primul din obiective devine „protecția intereselor naționale ale Rusiei în situația prezentă de globalizare a proceselor informaționale, prin formarea de rețele de informație la nivel mondial, și ambițiile Statelor Unite și a altor țări dezvoltate de a domina aria comunicațiilor.” Documentul scrie în continuare: „Prevenirea și neutralizarea amenințărilor la securitatea informațională cere înainte de toate proclamarea deschisă a statului, a ideologiei oficiale, acceptabilă pentru majoritatea populației și incluzînd tradițiile culturale și istorice ale țării multinaționale. Numai pe baza unei asemenea ideologii se pot clarifica și dezvolta criteriile de identificare a amenințărilor și se pot stabili principiile cheie ale politicii de stat în acest domeniu.”

Dincolo de măsurile legale ce obligă furnizorii de Internet să înregistreze toate datele personale ale cetățenilor ruși și să proceseze plățile prin cărțile bancare pe teritoriul Rusiei, guvernul a susținut o serie de proiecte menite să se substituie serviciilor furnizate de Internetul „occidental”. Una din aceste măsuri a fost crearea unei mașini naționale de căutare pe Internet, sarcină ce a revenit companiei de stat de telecomunicații Rostelecom. Aceasta a lansat în mai 2014, mașina de căutare Sputnik, rivală Yandex-ului, Google”. Imediat s-a precizat, pe de-o parte, că nu urmau să fie utilizate filtre pentru a controla conținutul informațiilor, dar și că link-urile ce aveau să fie oferite erau toate „verificate” pentru a nu oferi date lipsite de interes.

Așa se face, observă analistul britanic autor al articolului de pe site-ul Free Speech Debate, că la introducerea numelui „Vladimir Putin”, Sputnik trimite linkuri la pagina oficială a Kremlinului și la știri din Rossiskaia Gazeta și agenția de stat RIA. Nici o agenție de informații internațională nu apare la cercetarea pe Sputnik … Aceeași cercetare pe Google, trimite la Wikipedia, Kommersant, RT și Ecoul Moscovei, sursă alternativă celor oficiale!

O măsură similară a vizat înlocuirea Wikipediei cu o enciclopedie online rusă, anunțată în 2011, pe motiv că Wikipedia conținea numeroase date eronate, iar „fapte ce țineau de geopolitică pot fi prezentate părtinitor”. În 2015, guvernul rus a și blocat Wikipedia, atrăgîndu-și oprobiul comunității internaționale.

Motivul oficial invocat a fost un articol al Wikipediei ce putea fi folosit ca un manual de preparare a unei substanțe ilegale. Din cauza protocolului de securitate folosit de enciclopedie, agenția rusă de telecomunicații, Roskomnadzor, nu a putut bloca doar articolul, ci întreaga Wikipedie. Urmarea a fost că interdicția a făcut ca numărul vizitelor zilnice la articolul incriminat să se multiplice cu o mie

La nivelul politic – notează analistul britanic – ideea de „suveranitate” asupra spațiului Internet a fost proclamată în acordul asupra „securității informaționale” semnat cu China în mai 2015. Între amenințările față de care părțile au căzut de acord să coopereze se aflau „destabilizarea securității naționale și a situației sociale și economice”. Nici una din părți nu a dat detalii despre tehnologiile ce urmau să fie schimbate și folosite în comun pentru controlul a ceea ce în documente a început să fie denumit drept „segmentul național al Internetului”.

Practic, scrie Maksim Orlov, guvernul rus privește rețeaua globală drept o simplă continuare a cîmpului de bătălie geopolitic. În aprilie 2014, la o sesiune a Forumul Internațional Media de la St. Petersburg, Vladimir Putin a spus că „Internetul a demarat ca un proiect al CIA și rămîne în continuare astfel”.

Politica informațională rusă, văzută din prisma aspectelor enumerate, pune în evidență o serie de aspecte originale pe care guvernul încearcă să le pună în practică drept parte a ceea ce se numește „războiul hibrid” pentru apărarea intereselor sale geopolitice. Este clar că arhitecții acestor politici recunosc că abordarea așa-numitului „Zid mare”, în care traficul de informații în și înafara Rusiei este filtrat aproape manual, nu poate fi transplantat pe solul rus din punct de vedere tehnic și din lipsa resurselor necesare (chiar și cu ajutor chinez). Dificultățile sînt mărite și de faptul că Rusia are pe teritoriul ei cea mai puternică armată de hackeri de pe planetă, ceea ce face scenariul „Marelui zid” și mai improbabil și costisitor.

Dacă este greu de prevăzut pașii următori pe care guvernul rus îi va face pentru controlul a ceea ce numește „segmentul național” al Internetului – conchide Maksim Orlov – este cert că dezvoltarea cooperării dintre China și Rusia trebuie urmărită cu atenție și că natura globală firească a Internetului face mai ușoară cooperarea decît lupta pentru combaterea ei.

XS
SM
MD
LG