Linkuri accesibilitate

După 25 de ani de hoţie şi corupţie fără frontiere, ordinea trebuie impusă întîi de toate prin verificarea imediată a tuturor averilor impresionante ale conducătorilor de tot soiul.

Zice-se că marii conducători vor să facă ordine în ţară, să oprească hoţia şi corupţia. Cică se doreşte ca cetăţeanul care îşi cumpără un imobil în valoare de peste 30 mii de euro să demonstreze la Fisc provenienţa banilor. Ideea există şi e foarte posibil să devină lege.

Foarte bună şi minunată e ideea asta. Fireşte, e normal ca omul să demonstreze că banii săi sînt făcuţi cinstit. Numai că în situaţia în care ne aflăm azi, noi avem nevoie de altceva. Nu felul în care au cîştigat bani simplii muritori trebuie să fie acum prioritatea noastră, ci modul în care şi-au construit castelele faraonice marii guvernanţi şi cinovnici. Veniturile marilor conducători şi cinovnici trebuie verificate cu minuţiozitate. Anume aceşti oameni, aciuaţi prin structurile statului, trebuie să ne explice cum anume şi-au făcut averile impresionante.

Vezi uneori castelele faraonice ale unor judecători-vameşi-funcţionari şi rămîi tablou. Cum oare şi-au clădit aceştia castelele de milioane dacă salariile le sînt modeste?

Într-o ţară ca Moldova, după 25 de ani de hoţie şi corupţie fără frontiere, ordinea trebuie impusă întîi de toate prin verificarea imediată a tuturor averilor impresionante ale conducătorilor de tot soiul. Şi abia după ce toţi aceştia ne vor lămuri cum şi-au făcut averile, abia după ce documentele prezentate de aceştia vor fi controlate cu scrupulozitate, după ce hoţii cu funcţii importante vor fi băgaţi la puşcărie, putem să ne gîndim la verificarea averilor simplilor muritori.

Dacă statul nu va începe curăţenia prin verificarea propriilor grajduri, oamenii au toate motivele să se supere şi să protesteze. Ba chiar să uite de acest stat pentru tot restul vieţii.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG