Linkuri accesibilitate

Istoricul Jonathan Haslam vorbește despre succesele și eșecurile serviciilor secrete sovietice.

În Marea Britanie s fost publicată cartea profesorului Școlii de cercetări istorice din Princeton, Jonathan Haslam, „Vecinii apropiați și cei îndepărtați. Noua istorie a serviciilor secrete ruse”. Bazându-se pe materiale de arhivă desecretizate recent, autorul povestește despre activitatea serviciilor secrete sovietice, începând cu anul 1917 și până la încheierea războiului rece. Corespondenta Radio Svoboda, Natalia Golițîna, a realizat un interviu cu Jonathan Haslam.

În calitate de epigraf, Haslam a ales proverbul rusesc „Frica are ochii mari”. Omul copleșit de frică de obicei exagerează pericolul sau îl vede acolo unde acesta nu există. Frica este cuvântul cheie prin care autorul explică strategia serviciilor secrete ruse, care a pus mereu accent pe „cercul de dușmani” și pe „atacul dinspre imperialismul agresiv” cărora le-ar fi fost supusă în permanență Uniunea Sovietică. Aceasta exagerare a atins un nivel de isterie paranoidală în perioada lui Stalin, generând o spionomanie agresivă fără precedent în istorie.

Haslam, Jonathan

Haslam, Jonathan

În cartea sa, Jonathan Haslam povestește despre metodele de racolare a agenților în țările occidentale, despre represiunile și persecuțiile din serviciile speciale rusești și despre anihilarea rezidenților străini în anii 1930, despre rolul lui Stalin în instituirea unei atmosfere de spionomanie și despre diferențele dintre serviciile secrete din URSS și din țările occidentale – pe cât de apropiate geografic, pe atât de îndepărtate și incompatibile ideologic.

Europa Liberă: Care este, din punctul Dumneavoastră de vedere, deosebirea principală dintre serviciile speciale sovietice și cele occidentale?

Serviciile secrete sovietice erau un instrument al regimului represiv, care suferea de spionomanie și frică paranoidală în fața unui imaginar cerc de dușmani ai țării…

Jonathan Haslam: „Serviciile secrete rusești erau unice din mai multe puncte de vedere. În primul rând, acestea erau un instrument al regimului represiv totalitar, care suferea de spionomanie și frică paranoidală în fața unui imaginar „cerc de dușmani ai țării. În comparație cu serviciile occidentale, acestea aveau un buget mai mare. În Occident, volumul de finanțare era direct proporțional cu gradul de amenințare internațională. Pe timpul celui de al doilea război mondial și în epoca războiului rece serviciile secrete occidentale erau destul de bine finanțate, dar pe timp de pace sufereau de subfinanțare cronică. Spre deosebire de URSS, în Occident serviciile secrete nu erau niciodată o parte prioritară a politicii externe. Astfel încât KGB-ul și GRU aveam mereu de câștigat din xenofobia și a paranoia permanentă legate de „vecinătatea dușmănoasă”, cultivate în URSS.”

Europa Liberă: Cum vă explicați faptul că serviciile secrete racolau cu atâta succes agenți în Occident, mai ales în anii 1930-1950? Cu mult mai mult succes decât o făceau serviciile occidentale în URSS?

Jonathan Haslam: Acest succes era determinat de doi factori. Primul era mașinăria propagandistică strălucită pe care o avea Uniunea Sovietică. Prin anii 60-70 aceasta nu mai era însă la fel de eficientă, pentru că pe atunci lumea deja aflase despre Marea Teroare și despre GULAG. Dar în anii 30 această mașinărie a avut un impact foarte mare și foarte multă lume în Occident a devenit victimă a propagandei ruse. În plus, la acea vreme Occidentul era în plină criză economică – Marea depresie, șomaj masiv, se părea că sistemul capitalist nu funcționează și lumea este în impas. Aceste lucruri se produceau pe fundalul unei industrializări rapide și puternice în Uniunea Sovietică. În acei ani, oamenii din Occident chiar aplecau urechea la soluțiile propuse de comuniști și socialiști.

Și aici apare și cel de al doilea factor – serviciile secrete aveau în anii 20-30 colaboratori foarte talentați. Erau oameni foarte bine instruiți, care cunoșteau limbi străine, carismatici, dar care erau niște ideologi-fanatici absolut nemiloși. Practic toți au fost exterminați în perioada Marii Terori și mai departe serviciile secrete sovietice nu au mai avut cadre de un astfel de calibru.”

Europa Liberă: Cât de corecte sunt informațiile că fără a fi obținut, prin spionaj industrial, schițe științifice din Occident URSS-ul nu ar fi fost capabil să creeze arma atomică? Mai spuneți în carte că în pofida proporțiilor gigantice a spionajului industrial rusesc, rămânerea în urmă din punct de vedere tehnologic a Uniunii Sovietice era uimitoare…

Jonathan Haslam: Proporțiile spionajului sovietic tehnologic și industrial erau unele fenomenale. Despre arma atomică, da, este adevărat. Informațiile au venit de la un savant din Marea Britanie. Agenții sovietici reușeau să obțină documente cu schițe electronice și militare americane, dar acest lucru nu prea ajuta la recuperarea înapoierii tehnologice a complexului militar-industrial rusesc. De exemplu, între industria americană de calculatoare și cea electronică din URSS era un hău. Crearea în 1976 a supercalculatoarelor Cray 1A și apoi a procesorului IBM 3033 a putut fi doar parțial recuperată de URSS, după foarte mulți ani.

Însă în cadrul acestei competiții s-a văzut un lucru foarte simplu – poți să furi oricât de multe secrete tehnice, dar la reproducerea acestora în URSS nu se putea obține echivalente ale produselor americane. Înapoierea tehnologică totală a industriei sovietice nu permitea producerea componentelor necesare.”

Europa Liberă: În perioada stalinistă în URSS a existat o spionomanie isterizantă, generată de frica paranoidală față de „dușmanul extern”. În ultimii ani în Rusia au devenit tot mai dese cazurile de acuzații de spionaj, iar printre cei arestați sunt destul de mulți savanți. Prin ce explicați această recidivă a spionomaniei și Rusia modernă?

Jonathan Haslam: „Sunt recidive ale vechilor instincte. Reformele democratice care au început după 1991 nu au fost duse până la capăt. Acum în Rusia există o opoziție evidentă pentru finalizarea acestora și tendința către revenirea la valorile sovietice. Spionomania de mai bine de 70 de ani și ideea obsesivă de „cetate asediată ” nu dispar chiar atât de repede. Impresia mea este că ideile pro-occidentale ale anilor 91 nu au ajuns în Rusia profundă, care continuă să trăiască cu imaginea sovietică asupra lumii. Sunt reanimate miturile vechi sovietice despre „vecinătatea ostilă”, se cultivă imaginea dușmanului, rolul căruia a fost repartizat Statelor Unite ale Americii. În această paranoia văd o formă modificată a teoriei staliniste de amplificare a luptei de clasă care a fost folosită la construcția socialismului, teorie care justifica represiunile și existența „cortinei de fier”. Actuala recidivă a spionomaniei în Rusia este un semnal care vorbește despre transformarea ei într-o societate închisă. Singura ieșire din această situație este continuarea căii începute în anii 90, adică continuarea democratizării societății ruse, și nu mimarea acestei democratizări.”

XS
SM
MD
LG