Linkuri accesibilitate

Bulgaria: avertismentul investitorilor străini


O scrisoare trimisă de 11 Camere de comerț din diverse state și adresată Parlamentului și președinției de la Sofia.

Investitori din SUA, Germania, Franța, Italia și alte 7 țări europene au avertizat, într-o scrisoare că în Bulgaria „supremația legii este insuficientă” și au cerut reforme radicale în justiție.

Scrisoarea celor 11 Camere mixte de comerț și industrie adresata primului ministru, Boiko Borisov, președintelui, Rosen Plevneliev, și speakerului Parlamentului, Țețka Șaceva, este fără precedent în perioada tranziției bulgare. Investitorii cei mai mari din țări partenere în cadrul Alianței nord-atlantice și a Uniunii Europene avertizează că își vor retrage capitalurile dacă situația în justiția bulgară nu se va îmbunătăți.

„Climatul investițional se deteriorează ca rezultat al neasigurării supremației legii. Este nevoie de reforme radicale și de voință politică pentru implimentarea acestora”, se arată în scrisoare. Semnatarii consideră că problemele nerezolvate în acest sector necesită o abordare bazată pe principiul supremației legii și pe strategia de reforme aprobată de Adunarea populară, Parlamentul bulgar. În acest mod investitorii își declară sprijinul pentru autorul strategiei, ex-ministrul justiției Hristo Ivanov, care a demisionat după ce numai o mică parte din reformele convenite au intrat în proiectul de amendare a Constituției.

Semnatarii avertizează că încrederea lor este pe cale de a se epuiza. Din conținutul scrisorii reiese că este vorbă de încredere în coaliția dominata de partidul GHERB al primului ministru Borisov.

Autorii scrisorii își exprimă sprijinul pentru Uniunea judecătorilor care a adresat un apel Comisiei Europene de a exercita presiuni asupra guvernului în vederea accelerării reformei în justiția bulgară.

Cele 11 țări ale căror Camere mixte de industrie și comerț au semnat scrisoarea, au realizat în ultimii 20 de ani peste 20 de miliarde euro investiții directe în Bulgaria, informează cotidianul sofiot „Sega”.

La întrebarea cum va comenta apelul la reforme al investitorilor occidentali primul ministru Borisov a răspuns sec – „Asta și facem”. Președintele Plevneliev a profitat de ocazie pentru a critica jumătățile de măsură în reformarea justiției și a cere adoptarea unor măsuri radicale de combatere a corupției.

„Caracterul criminal al mediului de afaceri izgonește din țară nu numai investitorii, dar și pe tinerii cu înalt potențial intelectual”, a declarat copreședintele Blocului reformator, Radan Kanev.

Previous Next

XS
SM
MD
LG