Linkuri accesibilitate

Iranul ar dori relații mai bune cu Statele Unite


Aflat la Roma, președintele iranian Hassan Rohani a declarat că țara sa ar dori relații mai bune cu Statele Unite, dar că totul depinde de Washington. La o conferință de presă, Rohani a afirmat că administrația americană ar trebui să renunțe la atitudinea sa „ostilă” față de Teheran pentru ca relațiile bilaterale să se „încălzească”. Rohani se afla în prima vizită în Europa a unui președinte iranian de mai bine de douăzeci de ani, iar din Italia, pleacă la Paris unde se va întâlni cu președintele François Hollande. Principalul scop al turneului este atragerea investițiilor străine, odată ce au fost ridicate sancțiunile internaționale împotriva Iranului.

XS
SM
MD
LG