Linkuri accesibilitate

Noua pasiune occidentală pentru ethiojazz.

În octombrie 2008, saxofonistul și flautistul de jazz Etienne de la Sayette dă peste faimoasa antologie „Ethiopiques” a lui Francis Falceto.

Inițiată în 1998, „Ethiopiques” a ajuns acum la 24 de volume, ultimul e lansat în 2014, și adună muzici înregistrate la Addis Abbeba în anii 1970, cunoscute sub numele anglo-saxon de swingin’Addis, o formă de jazz de fapt cu elemente ale muzicii tradiționale etiopiene, căreia i se mai spune și ethiojazz.

Filmul lui Jim Jarmush din 2004 „Broken Flowers”, care folosește muzica etiopianului Mulatu Astatqé, a contribuit considerabil la noua pasiune occidentală pentru acest stil muzical.

Revenind la Etienne de la Sayette, acesta îi împărtășește descoperirea prietenului său Paul Bouclier, trompetist, și cei doi înființează un grup împreună cu ghitaristul Loïc Réchard, basistul Oliver Degabriele și bateristul David Georgelet, un grup căruia îi spun Akalé Wubé.

Akalé Wubé înseamnă „ce fată frumoasă!” în limba amharică, limba oficială a Etiopiei (sau cel puțin așa susține site-ul MusicStory)

Sintagma „ce fată frumoasă!” e împrumutată dintr-unul din cântecele unui mare saxofonist etiopian, Getachew Mekuria, despre care am mai vorbit la microfonul Europei Libere, și face referire la „frumusețea sufletului”, susține același site MusicStory.

Akalé Wubé au sute de concerte, colaborează cu muzicieni și dansatori din Etiopia, Africa și Europa, an lansat trei albume de studio, și noi ascultăm acum piesa „Anbessa” de pe albumul „Sost” din 2014, în care celor de la Akalé Wubé li se alătură sxaofonistul camerunez Manu Dibango, la care sper sp revin într-o altă ediție a Dicționarului de Sunete

XS
SM
MD
LG