Linkuri accesibilitate

Stare de urgență din cauza căderilor masive de zăpadă în nord-estul Statelor Unite


În nord-estul Statelor Unite milioane de locuitori, proprietari de magazine și lucrători au început astăzi să înlăture zăpada căzută abundent în ultimele două zile, care a paralizat Washingtonul, New Yorkul și alte mari orașe, omorând cel puțin 19 oameni în mai multe state. Vifornița a fost a doua ca mărime din istoria New Yorkului, unde stratul de zăpadă măsura sâmbătă la prânz 68 cm. 13 oameni au murit în accidente rutiere provocate de vremea rea. Patru oameni au murit în timp ce îndepărtau nămeții, iar încă doi de hipotermie. Sâmbătă statul New York a devenit al 11-lea care a proclamat starea de urgență. Dar potrivit relatării Reuters, în orașul New York unele din restricțiile de circulație urmau să fie ridicate treptat începând de duminică dimineață.

XS
SM
MD
LG