Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Mariana Harjevschi.

Născută în 15 februarie 1977. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, specialitatea Biblioteconomie, asistență informațională și arhivistică. În perioada 2004-2005 a urmat programul de Junior Faculty Development susținut de Guvernul SUA în cadrul Universității Indiana din Bloomington. Din iunie 2013 deține funcția de director general al Bibliotecii Municipale B.P.Hașdeu. În 2014 a obținut titlul de doctor în științe ale comunicării.

Luni

Am dat la o parte draperiile pentru a arunca o privire pe geam. O zi de luni cu multă zăpadă. Albul care invada curtea îmi dădea un semn că va fi o săptămână intensă... Mi-am sorbit în grabă cafeaua și am plecat spre birou. Obișnuiesc să parcurg pe jos acest traseu, mă încântă pentru că e centrul urbei, dar e și tocmai potrivit pentru reflecții și energizare. Ah, ziua de luni e o zi ca la carte – ședințe, discuții cu colegii despre ce am reușit și ce urmează să facem. Bineînțeles, că am reflectat asupra evenimentului de săptămâna trecută – i-am felicitat cu reușita evenimentului din 15 ianuarie, organizat cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, dar și a Zilei Luceafărului poeziei românești – Mihai Eminescu. În această zi Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu a desfășurat a doua ediție a inițiativei comunitare de lectură publică Citim Eminescu. Peste 2000 de chișinăuienii și oaspeții ai capitalei, pe parcursul a 10 ore – într-o atmosferă festivă – au avut posibilitatea să citească versuri sau pasaje din proză, să recite, să interpreteze melodii pe versurile marelui Eminescu sau să asculte pe alții cum comentează creațiile eminesciene. În Sala de lectură a Bibliotecii Centrale participanții la această inițiativă excepțională au avut ocazia să admire și expoziția de fotografii 100 de imagini pe urmele lui Mihai Eminescu, autor conf. univ. dr. în economie Vasile Șoimaru, publicist și maestru fotograf, precum și o amplă expoziție de carte din colecția bibliotecii – Pașii poetului pe Terra.

Urmează, o vizită scurtă la Spitalul Municipal de Copii V. Ignatenco. Ca rezultat a reorganizării sistemului de biblioteci-filiale din or. Chișinău, am solicitat Direcției sănătate a Primăriei Municipiului Chișinău să accepte deschiderea unei biblioteci în cadrul sistemului de spitale din mun. Chișinău. Astfel, am preluat ultimele schițe de proiect pentru a începe procedura de inițiere a acestui demers către Consiliul Municipal Chișinău. Pentru a fi sănătoși chișinăuienii au nevoie nu doar de medicamente, ci și de îndrumare, informații utile care să-i ajute să-și recapete starea de dinaintea unei patologii, de educație care intră în componența stilului de viață sănătos.

Au urmat și discuții despre cea de-a 13-a ediție din anul acesta a programului de lectură Chișinăul citește. Fiind pe ultima sută de metri în alegerea cărților, ziua de luni nu putea sfârși altfel decât prin a lua cunoștință cu romanul nominalizat – Arta refugii de Paul Goma. Am împrumutat de la bibliotecă romanul sus-numit și m-am cufundat în lectura lui... E un roman tulburător.

Marți

Săptămâna continuă în același ritm, iar ziua bună se vede de dimineață. În agendă e programată o întâlnire a colegilor Bibliotecii Municipale cu dl acad. Andrei Eșianu. Tema discuției – finalizarea enciclopediei Chișinău: străzi, bulevarde, piețe. Deloc ușoară această reconstituire a memoriei străzilor care a solicitat multe cercetări și analize realizare de către un grup de cercetători și bibliotecari de la Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu. Proiectul editorial s-a născut din dorința firească de continuare a Blogului Chișinău, orașul meu, în scopul de a valorifica istoria orașului Chișinău, în mod special, ceea ce ține de istoria locală a străzilor, de a oferi această posibilitate atât chișinăuienilor, cât și oaspeților care ne vizitează capitala, precum și celor care sunt interesați să cunoască mai îndeaproape trecutul arterelor urbei noastre.

A urmat o veste îmbucurătoare, primită de la Biblioteca Publică din Helsinki, cu care se desfășoară un parteneriat ce ne leagă din anul 2000, când un grup de bibliotecari din Chișinău au vizitat această bibliotecă modernă și novatoare. Se preconizează o următoare vizită a câtorva colegi de breaslă la această bibliotecă-model din capitala Finlandei. Abia aștept să se întâmple bucuria revederii.

Mă grăbesc spre casă. O zi tristă în Republica Moldova.

Miercuri

Ziua începe cu o discuție telefonică cu Sorina Stanca, manager la Biblioteca Județeană O. Goga din Cluj-Napoca. Pe scurt, era vorba despre puterea exemplului. În 2015, noi, bibliotecarii Bibliotecii Municipale B.P. Hașdeu am îmbrățișat un proiect-concurs de lectură desfășurat în România, inițiat de către Biblioteca Județeană O. Goga Cluj – Bătălia cărților. Ne-am dorit să avem parte de aceeași bucurie de a vedea mai mulți utilizatori jinduiți de lectură, de același mister care îi domină atunci când țin în mână o carte. Având promisiunea către finaliștii bibliotecii, de a le oferi posibilitatea de a vizita Chișinăul și Clujul, am discutat despre aceste vizite care se vor întâmpla în primăvara-vara anului curent. Țin pumnii strânși să se întâmple minunea.

Ulterior, urmează o ședință despre viitoarea agendă a Centrului național de excelență profesională pentru bibliotecari, care a fost constituit în baza unui Memorandum între Primăria Municipiului Chișinău, Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu și Reprezentanța din Republica Moldova a Fundației IREX Programul Novateca și Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova. În cei doi ani de activitate Centrul a reușit să organizeze multiple instruiri bazate pe tehnologii moderne pentru bibliotecari. Sper că printre acțiunile-cheie ulterioare vor fi dezvoltate și organizate diverse cursuri, focusându-se pe subiecte inovatoare, acoperind zonal atât bibliotecari din centrele raionale, cât și din cele comunale / sătești (pe filiera ABRM), precum și bibliotecari din raioanele învecinate (pe filiera BM), de asemenea vor fi sensibilizate autoritățile publice locale să susțină instruiri ce vor avea în vizor și alte grupuri-țintă din cadrul comunității.

A urmat o întâlnire-surpriză cu scriitorul și actorul Gheorghe Grâu. Dumnealui a dorit să- mi dea binețe, dar și să recite din poeziile sale. M-a impresionat a câta oară talentul său excepțional.

Spre sfârșitul zilei de muncă primesc informația că Proiectul Nocturna bibliotecilor este printre câștigătorii concursului privind finanțarea din bugetul de stat pentru anul 2016 a proiectelor culturale ale asociațiilor obștești susținute de Ministerul Culturii. E un nou succes al nostru.

Joi

E Ziua mondială a îmbrățișărilor și o încep la Universitatea de Stat din Moldova, unde sunt angajată ca lector într-un program de recalificare la specialitatea Biblioteconomie, asistență informațională și arhivistică. Vorbesc în cadrul cursului Legislație și deontologia profesională despre cele cinci legi ale ilustrului bibliotecar indian Shiyali Ramamrita Ranganathan (1892-1972). O, cât de valabile sunt și astăzi, deși scrise în anul 1931: cărțile sunt pentru utilizare, adică citite; fiecărei cărți, cititorul său; fiecărui cititor cartea sa; salvează timpul cititorului; biblioteca este un organism viu.

Urmează o întâlnire şi o discuţie de excepție despre portul tradițional moldovenesc cu dna Elena Ețcu, creator vestimentar și director al proiectului Tradiții noi, care s-a desfășurat la Clubul „Impresii din viață și cărți” din cadrul Bibliotecii Municipale B.P. Hașdeu. Într-o atmosferă de șezătoare, a dominat tandrețea iilor create de dna Elena Ețcu, dar purtate cu multă eleganță de protagonistele clubului.

Vineri

Simt bucuria de a dărui și a primi și la bibliotecă. Voluntarii Corpului Păcii ne-au oferit o donație de peste 300 de exemplare de carte în limba engleză. Frunzăresc cărţile din cutiile descărcate și înțeleg că e o colecție valoroasă (cărți ale celor mai cunoscute edituri – Thomson, West, Person, Wesley, Whily, Harper Collins, Longman, MacMillan, Palgrave, Reiley și multe altele) pentru că reflectă diverse domenii de interes academic, dar cu aplicabilitate practică. Cărțile în limbile străine sunt dificil de a le achiziționa prin sistemul nostru de carte din cauza prețurilor exorbitante pe piața editorială din exterior, în mod special pentru cartea academică, curentă. O colecție care la sigur va prinde bine cititorilor noștri adolescenți, deoarece cărțile fac parte din colecții recomandate, fie din biblioteca personală, fie din colecții vânate, precum Best seller ale New York Times, Besteseller la nivel mondial sau național, precum şi cărți premiate.

Iar după-amiază o frumoasă lansare de carte – a albumului monografic Ansamblul folcloric „Hora”: 50 de ani de istorie în imagini, autor Vasile Șoimaru (Chișinău, 2015), precum și a volumul de comunicări Raptul Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța din 28 iunie 1940” (materialele Conferinței științifice internaționale „75 de ani de la anexarea de către URSS a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ţinutului Herța – 28 iunie 1940”, Chișinău, 12-13 iunie 2015).

Veștile bune vin şi de la Programul Novateca. Săptămâna viitoare voi face o vizită la București, unde voi participa la cîteva întâlniri cu reprezentanții Bibliotecii Naționale a României, Bibliotecii Metropolitane din București, reprezentanții IREX România și ai Fundației Progress, vor fi discuții despre serviciile noi de bibliotecă, experiențe relevante bazate pe modernizarea instituțiilor bibliotecare etc. Sunt ferm convinsă că participarea la această vizită va contribui la consolidarea relațiilor dintre instituțiile bibliotecare din Republica Moldova cu cele din România.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG