Linkuri accesibilitate

Care sunt limitele dreptului de a protesta într-o democrație?


Dreptul de a manifesta există, teoretic, în majoritatea țărilor, după cum există și dreptul autorităților de a interzice o manifestație dacă consideră că ea ar constitui un pericol pentru ordinea publică.

Evident, în cazul interzicerii, autoritățile trebuie să își justifice decizia.

In Statele Unite, dreptul de a manifesta e prezent în primul amendament constituțional. Manifestațiile sunt văzute ca o contra-putere, sau în orice caz ca un avertisment adus puterii de către o parte a cetățenilor. O formă de democrație directă, așadar.




In unele țări, se impune un răgaz legal necesar înainte de a depune cererea de aprobare a unei manifestații. In Franța, de pildă, răgazul minim e de trei zile. Altfel zis, o manifestație neanunțată ar putea în mod excepțional fi tolerată, însă poate fi și întreruptă în orice moment de poliție. Cererea de aprobare a manifestației se depune la poliție sau la primărie, însă în multe țări primarul poate anula o aprobare acordată anterior dacă, la sfatul poliției, se consideră că au apărut elemente noi care justifică anularea.

De asemenea, in unele țări, autoritățile cer să știe dinainte orarul manifestației și parcursul, în cazul în care va avea loc o defilare. Autoritățile pot, de asemenea, să ceară modificarea acelui parcurs.

Tot în Franța, constituie un delict până și simplul fapt de a îndemna la participarea la o manifestație interzisă.

Vine apoi amploarea folosirii forței de către poliție în caz de derapaj al manifestației. Și aici, țări precum Franța și Belgie sunt cunoscute și deseori arătate cu degetele de organizații internaționale pentru violența discreționară aplicată uneori de poliție.

La un protest la Barcelona

La un protest la Barcelona

O nouă lege propusă în Spania și care cuprinde și desfășurarea protestelor, lege care a surprins și șocat, e cea prin care devine absolut interzis să fotografiezi sau să filmezi polițiști, mai ales în acțiune. Nu doar atât: noua lege spaniolă legalizează de facto violențele polițienești și interzice cetățenilor și presei să atragă atenția asupra eventualelor abuzuri.

Pe scurt, dacă niște polițiști, într-o manifestație spaniolă, bat o manifestantă pașnică iar cineva filmează și difuzează asta, cel care a făcut-o riscă o amendă și serioase urmări legale.

E vorba de așa-numita „lege căluș” [„ley mordaza”]. Pe lângă impunerea unui sistem de amenzi foarte ridicate pentru orice, inclusiv, cum spune vag textul legii, opoziția pașnică la măsurile autorităților, textul mai prevede și aceea că autoritățile pot interzice dinainte orice fel de manifestație, dacă consideră că „ordinea” ar putea fi amenințată.

In Spania, guvernul mai interzice și manifestațiile în zone sensibile… Acestea fiind însă rău, sau deloc, definite, orice zonă zonă poate fi desemnată sensibilă, ducând la intervenția poliției.

Și în Marea Britanie, începând din 2006, prin introducerea unei legislații pentru combaterea terorismului, în unele zone strict delimitate e interzisă orice manifestație. Acestea zone includ reședința reginei, sediul primului ministru și sediile serviciilor secrete.

In sfârșit, să mai spunem că și în Statele Unite, unele state, în primul rând capitala, Washington, impun un permis de a manifesta. Activistul Martin Luther King a fost arestat în faimosul marș asupra Washingtonului din 1963 pentru că nu poseda un permis de protest.

***

7 aprilie 2009

7 aprilie 2009

Frontiera între dreptul la proteste şi tulburările în masă pasibile de pedeapsă este trasată expres în legislația Republicii Moldova. Linia roşie după care intervine pedeapsa este punerea în pericol a vieţii, a sănătății altor persoane, dar şi integritatea bunurilor, spune juristul de la organizația Amnesty International Moldova, Igor Stoica:

„Atât timp cât întrunirea poartă un caracter pur paşnic, lumea utilizează mijloace sonore, vizuale, inclusiv scandări, dar fără să pună în pericol viaţa, sănătatea, integritatea proprietăţii altor persoane, atât timp această întrunire este considerată în limitele legii şi este manifestarea dreptului fundamental de a se asocia şi de a-şi promova ideile în public, inclusiv cerinţele politice.”

Linia roșie pare să fi fost trecută în seara zilei de miercuri, după votul din parlament în susținerea guvernului Filip odată ce Procuratura Generală a anunţat pornirea unei urmări penale în cazul violențelor comise, în urma cărora au avut de suferit peste 30 de persoane, au fost deteriorate bunuri din Parlament, dar şi echipamente ale poliţiştilor. Persoanele care vor fi găsite vinovate în organizarea şi participarea la dezordini în masă riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare, precizează Procuratura. Deocamdată nici o persoană nu a fost reţinută şi arestată, ne-a confirmat poliţia.

Juristul Igor Stoica e de părere că pagubele produse ar fi minore şi sunt pasibile de pedeapsă contravenţională, dar nicidecum penală. Nici cei care au agresat şi chiar lovit în unii deputaţi nu pot fi, în opinia juristului, cercetaţi penal, pentru că leziunile nu au fost grave, iar statutul de deputat nu presupune o protecţie specială, în asemenea cazuri. Juristul insistă însă că trebuie penalizat contravenţional, prin aplicarea amenzii, fiecare din cei care au participat la acţiuni violente şi la distrugeri de bunuri, dar nicidecum organizatorii, mai spune juristul Igor Stoica:

„Organizatorii poartă răspundere pentru organizarea per general a întrunirii, dar nu pot purta răspundere pentru fiecare persoană adunată la întrunire, fiindcă se pot alătura persoane terţe, inclusiv instigatori. Gravitatea deteriorărilor bunurilor materiale nu este aşa de mare cum pare la prima vedere. Nu vorbim de 7 aprilie când a fost ars tot mobilierul şi distrusă clădirea parlamentului.”

Igor Stoica afirmă că, din păcate, autorităţile statului, în special poliţia, au dat dovadă că nu au însuşit lecţia 7 aprilie 2009, cu o singură excepţie, de această dată nu sa recurs la tortură:

„Poliția ar fi trebuit să identifice, să aibă camere de vederi care filmează în continuu în interiorul clădirii parlamentului toate acele persoane care au intrat, dar să nu spună apoi că nu au identificat şi că habar nu au cine a dărmat uşa. Trebuia să fie o persoană care monitorizează şi să identifice cine este provocator, cine este persoana cu bună credinţă, cine a fost împins şi cine a împins. Persoanele care au comis acte de huliganism să le aplice amenzi.”

După precedentul 7 aprilie 2009, neelucidat până astăzi, mai mulţi apărători ai drepturilor omului privesc cu neîncredere recenta investigaţie demarată de organele de drept, mai cu seamă că nu se ştie când şi cum se va încheia mişcarea protestatară.

XS
SM
MD
LG