Linkuri accesibilitate

Apărătorii drepturilor omului și violențele de la Parlament


Manifestanți pătrunși în clădirea Parlamentului, 20 ianuarie 2016

Manifestanți pătrunși în clădirea Parlamentului, 20 ianuarie 2016

27 de polițiști și patru protestatari au avut de suferit miercuri când mulțimea manifestanților încerca să pătrundă în legislativ.

Procuratura Generală anunță că a pornit urmărirea penală în cazul violențelor comise în seara zilei de ieri, după votul din parlament în susținerea guvernului Filip. În comunicatul emis de procuratură se anunță că vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege pentru o cercetare completă și obiectivă, în urma căreia ar urma să fie identificații cei care au generat violențele. Cetățenii au fost îndemnați să nu admită provocări și să se abține de la acțiuni nedemocratice, apeluri care au răsunat și în timpul protestelor de azi:

Procuratura a anunțat că a procedat la investigarea acțiunilor violente din preajma sediului parlamentului urmând să identifice instigatorii dezordinii în masă. Datele prezentate presei de Ministerul Afacerilor Interne arată că 27 de polițiști și patru protestatari au avut de suferit ieri. Acțiunile violente, surprinse de camerele de luat vederi, mai ales în momentul în care mulțimea încerca să pătrundă în sediul parlamentului, au atras atenția și apărătorilor drepturilor omului.

Într-o declarație semnată de Amnesty International Moldova, politicienilor de la Chișinău li se reproșează faptul că au ignorat vocea poporului, că au acționat nedemocratic și dubios, astfel stârnind furia protestatarilor.

Vadim Vieru

Vadim Vieru

Autorităților statului li se cere să investigheze eficient incidentele de la protest, fără tentă de răzbunare. Vadim Vieru, avocatul PromoLex admite că după dosarul 7 aprilie 2009, după experiența unui act justițiar defectuos, asupra organelor de drept planează o mare neîncredere. El susține că ancheta poliției trebuie să-i vizeze pe cei care au instigat la violențe, și să nu fie admise rețineri la întâmplare a oamenilor care au protestat pașnic:

„Poliția trebuie să identifice anume provocatorii și să se asigure că sunt reținute sau sunt chestionate anume persoane care au participat în acele acțiuni de provocări, care au deteriorat bunurile parlamentului. După care, după ce se asigură că sunt anume acele persoane, pentru că sunt destul de multe imagini video, sunt martori care au participat și au asistat acolo, deja să aplice alte măsuri, privative de libertate sau alte măsuri preventive în cadrul dosarului penal. Sper că procuratura și poliția nu vor admite iarăși rețineri ilegale, abuzive.”

Cei care vor ajunge pe mâna poliției, spune Vadim Vieru, trebuie neapărat să solicite asistența unui avocat. Mai mulți lideri ai Platformei „DA” au anunțat azi de la tribună că manifestanții care vor fi chemați la poliție pot conta pe sprijinul lor, deși, în opinia lui Andrei Năstase, acest dosar ar fi regizat.

Având precedentul 7 aprilie 2009, notează Vadim Vieru, acest caz trebuie ținut în vizor din perspectiva intentării dosarelor din considerente politice:

„Este important ca iarăși, acest dosar să nu fie transformat în dosar politic, un dosar de răfuieli politice în care sunt reținute persoane care nu au avut nici o atribuție cu aceste provocări. Iarăși există riscul ca acest dosar, dintr-un dosar ordinar, pentru că în opinia mea este un dosar ordinar, să fie transformat într-un dosar politic. Și asta iarăși depinde de comportamentul procuraturii, cât de echidistanți și corecți vor fi.”

La fel, susține avocatul, procurorii trebuie să cerceteze acest caz și vadă în ce măsură poliția a aplicat forța în raport cu manifestanții.

Protestele antiguvernamentale continuă și astăzi, de astă dată sub umbrela liderilor Platformei civice „DA”, a socialistului Igor Dodon și a liderul Fracțiunii Partidul Nostru, Renato Usatâi. Aceștia au îndemnat repetat mulțimea să nu se atingă de polițiști și să ocolească sediile instituțiilor publice.

Premierul Pavel Filip le-a cerut oamenilor legii să nu admită escaladarea situației și să-și facă datoria în limitele normelor de drept.

XS
SM
MD
LG