Linkuri accesibilitate

Un punct de vedere săptămânal la Europa Liberă.

Există în acest moment în Moldova o aprigă dezbatere pe scena politică, în media, pe rețelele de socializare în jurul dilemei: ce ar fi de preferat, un guvern controlat de oligarhie, mai exact de singurul oligarh care a mai rămas, Vlad Plahotniuc, dar care ne promite că va menține vectorul european, sau alegerile anticipate cu un rezultat favorabil partidelor pro-rusești?

Susținătorii teoriei „mai bine cu hoții noștri decât cu hoții lor” lansează și o altă manipulare, inducând ideea că partenerii vestici ai Chișinăului l-ar susține pe omnipotentul magnat și pe nou formata majoritate parlamentară, care de fapt este cea veche, dar cu o altă configurație, după ce câmpul politic a fost considerabil simplificat prin arestarea lui Vlad Filat și dezmembrarea PLDM.

Am auzit în sprijinul aceleiași teorii a „răului mai mic” și interpretări care fac recurs la istoria „capitalismului sălbatic occidental”, pentru a justifica opera de capturare a statului moldovean. Potrivit lor, oligarhul Plahotniuc a depășit faza „acumulării primitive de capital” (aproape ca la Marx!) și e dornic să-și legitimeze prezența publică, să capete, cu alte cuvinte, onorabilitate, iar postul de prim-ministru sau cel de președinte de țară îi oferă o asemenea ocazie. La urma urmelor, și Statele Unite au avut, în secolele XIX-XX, mari bogătași care au început ca bandiți, proxeneți, pistolari, spărgători de bănci, contrabandiști cu alcool în epoca prohibiției ș.a.m.d. După un timp însă aceștia „s-au cumințit”, au început să-și plătească impozitele, să respecte legile, să folosească la masă furculița și cuțitul, și-au dat odraslele la școli înalte, pe scurt: au devenit oameni de bine, garantând forța și prosperitatea societății occidentale. „Moldova se află exact în aceeași situație! Uitați-vă la Ilan Shor: să zicem că a furat miliardul, dar acum e un primar apreciat, a început să facă din Orhei un fel de Dallas al Moldovei. De ce i s-ar refuza dlui Plahotniuc aceeași șansă la scara întregii țări? El vrea, știe și poate!”

Alții evocă rezonabilitatea geopolitică: americanii sunt interesați de stabilitatea globală, ei vor să îngrădească ofensiva Rusiei la porțile lumii euroatlantice și de aceea, chipurile, sunt dispuși să treacă peste anumite defecte moldovenești, cum ar fi situația drepturilor omului, libertatea presei, statul de drept, separarea puterilor, disciplina financiară etc. Occidentul l-a „acceptat” pe Plahotniuc, i-a „permis” să-și facă un guvern al său, numai să nu dea Moldova pe mâna rușilor. „Poate sună cinic, spun acești mentori omniscienți, dar acesta e Realpolitik-ul, e timpul să ne maturizăm!”…

Simplificări brutale, schematizări care obnubilează realitatea. Privite în detaliu, lucrurile stau nițeluș diferit: e greu de crezut că cineva care a capturat instituțiile statului, adică a operat eminamente ilegal, va deveni de la un punct încolo o „Maica Tereza”. Apoi haideți să le spunem celor 3 milioane de moldoveni, oprimați de sărăcie, că ar fi înțelept să-și sacrifice drepturile și speranța într-o viață mai bună, până când oligarhii își vor pune averile la adăpost și, eventual, vor obține prescrierea faptelor lor dubioase, devenind personaje frecventabile, iar copiii lor, spălați de păcatele părinților, vor contribui la prosperarea țării, nu la spolierea ei!... Oare cum vor întâmpina concetățenii noștri o asemenea propunere? Moldova nu este America – Lumea Nouă, tărâmul visat, în care niște dezmoșteniți de dincoace de Atlantic o puteau lua de la capăt –, Moldova, din păcate, e locul din care se pleacă, nu în care se vine. Iar cât privește povestea cu stabilitatea geopolitică, se vede bine că guvernările „pro-europene” din ultimii șase ani au adus mai multe prejudicii cauzei europene și euroatlantice decât ar fi reușit niște partide pro-rusești declarate…

Cred că marea problema a moldovenilor este să înțeleagă corect ce li se întâmplă, de ce au ajuns în acest dezastru. Întrucât politicienii demonstrează prin comportamentul lor că de mult nu le mai pasă de agenda cetățeanului – avem în Legislativ, azi, o cu totul altă configurație decât cea votată de moldoveni.

Între multe lucruri pe care ar trebui să le înțelegem este, de exemplu, ce s-a întâmplat cu președintele Timofti, care a avut curajul să-l respingă pe Plahotniuc, dar nu și tăria de a-l desemna pe Ion Sturza a doua oară. De ce a cedat până la urmă în fața Partidului Democrat? A fost convins prin argumente juridice sau poate a fost presat, șantajat într-un anumit fel, cum a și declarat mai devreme, știind că nu se poate baza pe instituțiile statului, subordonate altor centre de comandă?... Apoi, ar fi bine să aflăm cum s-a format „majoritatea absolută” a lui Plahotniuc. Există o sumedenie de suspiciuni că a fost vorba de corupere și șantaj, după cum o proba recent și comunista Elena Bondarenko de la Soroca.

Și ar fi bine să ni se spună, chiar dacă sună tardiv, de ce a fost totuși demis guvernul Streleț, de vreme ce chiar Pavel Filip, premierul majorității absolute, a declarat că se bazează în cea mai mare parte pe programul guvernului Streleț, guvern pe care Partidul Democrat l-a demis împreună cu opoziția pro-rusă: comuniștii și socialiștii. De ce a picat guvernul Streleț? Ca să pună mâna PD pe întreaga putere executivă? Dar ce legătură are asta cu interesul național, cu nevoile cetățenilor?... Guvernul Filip, dacă va fi învestit, pornește la drum cu imense probleme de credibilitate.

De altfel, premierul desemnat a și declarat că noul cabinet va fi politic, nu tehnocrat, cum și-ar fi dorit el. Va fi, să precizăm, un guvern bazat pe apartenența politică a componenților săi, nu pe ideologii. Azi în Moldova suntem în afara ideologiilor, în afara doctrinelor, se poate spune că suntem chiar dincolo de „bine” și de „rău”. Nu există memorie, nu există identitate, orice schimbare de garnitură guvernamentală riscă să arunce țara către un alt azimut geopolitic, iar această stare de febră continuă permite unor jucători politici cinici și hrăpăreți să cumpere și să mânjească tot ce suflă în țara asta –„râul, ramul”, vorba poetului. Minciuna este servită pe post de adevăr, coruptibilitatea pe post de „responsabilitate politică”.

Sistemul de partide a sucombat în Moldova – are dreptate Vlad Socor, deși nu cred că le-am putea înlocui decât tot cu partide… cu partide concepute pe criterii de competență și integritate, atât cât se poate imagina asta în Moldova. Nici înainte, când negociau fracțiunile între ele, nu am avut prea multă transparență, dar acum tot ce am auzit au fost zvonuri despre cât a „costat” un ex-comunist și cât s-a licitat pe cap de PLDM-ist. O asemenea majoritate, lipită din așchii, clădită prin metode obscure, nu are cum să promoveze reformele, să europenizeze Republica Moldova. Acești politicieni vor asculta nu de comandamentele publice, ci de voința celor/celui care i-a adunat împreună. Și nu-și vor aminti de promisiunile făcute alegătorilor decât dacă vor fi supuși unor presiuni constante din partea societății și a instituțiilor occidentale.

Cineva compara odată Republica Moldova cu o sală de cinematograf în care n-au mai rămas locuri decât în rândurile din față, de unde e greu să te ridici și să pleci pur și simplu. Eu aș spune mai mult: Moldova este „realitatea” din cealaltă parte a ecranului, e „filmul” pe care-l trăim zi de zi, oripilați. Iar personajele acestei producții horror n-au altă opțiune decât să înțeleagă ce li se întâmplă, să descifreze „scenariul” din spatele unor declarații de conveniență și schimbări de decor înșelătoare. Doar atunci își vor recăpăta libertatea și certitudinea că și-au luat destinul în stăpânire.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG