Linkuri accesibilitate

Parlamentul European dezbate modificările legislative controversate din Polonia


Executivul european „se teme de o criză de sistem” în Polonia.

Primul ministru al Poloniei, doamna Beata Szydl, a prezentat astăzi în față parlamentarilor europeni argumentele majorității care guvernează de anul trecut țara cu privire la controversatele modificări legislative introduse în ultimele luni, care l-au determinat pe Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, să compare recent evoluţiile din Polonia cu o „lovitură de stat”.

În deschiderea dezbaterii, Frans Timmermans, vice-președintele Comisiei Europene, a spus că executivul european „se teme de o criză sistemică” în Polonia, in timp ce Bert Koenders, ministrul de externe al Olandei, țară care a preluat președinția rotativă a UE, a rememorat și lăudat istoria glorioasă a Poloniei, prima țară europeană care a înființat o Curte Constituțională.

Premierul Beata Szydlo cu Jaroslaw Kaczynski, liderul PiS
Premierul Beata Szydlo cu Jaroslaw Kaczynski, liderul PiS

Beata Szydlo a demontat toate criticile aduse de instituțiile europene, arătând, pe de o parte, că partidul Lege și Justiție, nu face decât să pună în aplicare ce a promis când a câștigat anul trecut alegerile, iar pe de alta, că tot ce dorește Polonia este ca, în cadrul UE, să îi fie respectate valorile: libertatea, egalitatea, justiția și suveranitatea.

„Am vrea să avem garanția că în deciziile interne ne vom putea bucura de suveranitate. Dorim să fim campioni în UE și astăzi nu putem renunța la aceste valori, care sunt pentru noi fără preț”, a spus Szydl.

„Vrem să construim o Europă unită formată din state puternice care impreună să poată face față provocărilor. În alegerile de anul trecut oamenii au votat în favoarea manifestului nostru, „Manifestul Lege și Justitie” care răspunde îngrijorărilor acelor cetățeni care, după ani de apartenență la UE, după ani de transformări, au ajuns în situația de a supraviețui cu greu de pe o zi pe alta. Deși Polonia este în UE, mulți copii polonezi mănâncă o masă caldă doar la școală, pensionarii își consumă toată pensia pe medicamente, iar mulți, prea mulți tineri sunt șomeri. Vrem să construim o Polonie a egalității de șanse. Iar pentru a reuși acest lucru am copiat exemple din tari europene de succes”, a spus premierul polonez, făcând referire la schimbările legislative operate la Curtea Constituțională și Radioul și Televiziunea Publică.

Ea a arătat că „legea fundamentală a țării nu a fost încălcată” și că regula impusă ne noua coaliție potrivit căreia doua treimi dintre judecătorii Curții Constituționale sunt numiți de coaliția de guvernare nu este neconstituțională, caci se respecta proporția din Parlament. Premierul polonez a mai arătat că a cerut opinia Comisiei de la Veneția. „Problema de la Curtea Constituționale are o dimensiune politică, este o afacere internă a Poloniei și cred că trebuie să fim lăsați să o rezolvăm acasă”, a spus Szydlo.

Însă liderul ALDE, Guy Verhofstadt, a explicat de ce schimbările operate de Varșovia pot paraliza, de fapt, Curtea Constituțională. „Nu e vorba de cvorum, nici de majoritatea de două treimi, nici de numirea unor anumiți oameni, nici de noua regulă care impune analizarea cazurilor în ordinea cronologică, ci de faptul că operați toate aceste schimbări odată, iar aceasta combinație paralizează Curtea Constituțională.”

Verhofstadt a mai declarat că, în opinia sa, schimbările operate de Varșovia „îl ajută pe Putin”. „Lui Putin nu îi place unitatea europeana, și ce se întâmplă în Polonia l-ar putea ajuta”, a mai spus liderul ALDE.

Preşedintele polon Andrzej Duda a semnat recent controversata lege care limitează puterea şi independenţa Curții Constituţionale. Principala schimbare stipulează că Tribunalul Constituţional are nevoie acum de două treimi din cei 15 judecători pentru a formula o hotărâre, faţă de majoritatea simplă necesară anterior. Astfel, deciziile Curții asupra unor chestiuni delicate vor fi îngreunate. O altă schimbare prevede o perioadă de aşteptare de trei luni între momentul în care un caz este înaintat Tribunalului Constituţional şi formularea unei decizii. Simultan cu promulgarea acestei legi, parlamentarii puterii au respins cinci candidaţi pentru Tribunalul Constituţional, toţi propuşi de fostul partid de guvernare, Platforma Civică. În afară de aceasta, noua putere de la Varșovia a adoptat o lege care plasează radioul și televiziunea publice „sub controlul direct” al guvernului.

XS
SM
MD
LG