Linkuri accesibilitate

Doru Petruți: „Prestația din mass-media se va întoarce tot împotriva politicienilor”


Directorul IMAS Moldova consideră că R. Moldova a regresat considerabil.

Sociologul Doru Petruţi, directorul IMAS Moldova, e de părere că guvernul Filip va fi învestit, iar programul de guvernare trebuie să țină cont de problemele cetățenilor.

Europa Liberă: Domnule Petruți, s-a găsit deznodământul crizei politice de la Chișinău, odată cu nominalizarea se pare că a ultimei candidaturi pentru funcția de șef al executivului?

Doru Petruți: „Cred că încă trăim momente tulburi. Așteptăm momentul de joi, probabil, în care, după câte am văzut, există un suport parlamentar, să sperăm că el se confirmă măcar în ziua de joi. Dar în general trăim vremuri tulburi, pline de mizerie, care au fost dominate de foarte multă lipsă de înțelepciune, care a lipsit clasei politice, mai ales pe parcursul lui 2015. Mizerie și dezamăgiri pe atât de multe planuri că e și foarte greu să le enumerăm. Dar, dacă ne uităm la cum trăim, la orașul acesta, la străzi, la ce tragedii au loc pe drumuri, în Piața Centrală, la cât de mult s-au înrăit oamenii, pe parcursul anului 2015, la ce spectacol politic am asistat, în 2015, eu cred că Republica Moldova a regresat considerabil. Și rezultatele din sondaje, probabil, au fost mai drastice ca niciodată. Și, pe lângă toate, aș sublinia două involuții majore. Una, din păcate, e în dreptul mass-media. Oamenii asistă la un spectacol mediatic din care nici nu cred că mai înțeleg și mai au ce să înțeleagă ce e realitate și ce e ficțiune în toate jocurile acestea politice. Și până la urmă prestația din mass-media se va întoarce tot împotriva politicienilor. Și vorbesc de toate taberele mediatice pentru că și ele sunt afectate semnificativ de decredibilizare. Și acest fenomen se va întoarce de fapt în detrimentul politicienilor, care nu vor mai avea un instrument foarte important, un instrument credibil de a comunica cu populația.”

Europa Liberă: Și atunci cine are mai puțină încredere: clasa politică sau presa?

Doru Petruți
Doru Petruți

Doru Petruți: „Decredibilizarea aceasta afectează, de fapt și în anul 2015, am văzut că a afectat toate ariile societății. Cel mai mult m-a marcat procentul acesta unde doar 0,9% mai sunt mulțumiți de clasa politică. Am ajuns la niște cifre pur și simplu incredibile. O altă involuție majoră care trebuie să fie pe agenda viitorului guvern se leagă de puterea de cumpărare a moldovenilor, care a scăzut semnificativ pe parcursul lui 2015. Și aș face o comparație foarte simplă: dacă ne uităm ce s-a întâmplat în România în cinci ani de zile, vom vedea că salariul minim acolo s-a dublat, de la 150 la 300 de euro acum.”

Europa Liberă: A crescut produsul intern brut și a avut de unde bugetul să ridice salariile, pensiile.

Doru Petruți: „Moldova era și așa săracă în 2010. Acum anul 2015 a fost un an șocant pentru puterea de cumpărare a moldovenilor.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:26 0:00
Link direct

Europa Liberă: Dacă tot facem trimitere la aceste sondaje de opinie, să vedem dacă e adevărat ceea ce spun unii, precum că domnul Plahotniuc s-ar bucura de puțină încredere, dar continuă să dețină controlul asupra întregii Moldove?

Doru Petruți: „Ceea ce au arătat și sondajele publice și cele mai puțin publice confirmă valul acesta de decredibilizare care îl afectează și pe domnul Plahotniuc, dar la fel de bine și pe ceilalți lideri de partide. Vorbim de pierderi extraordinar de mari pe parcursul a câtorva luni, practic, din 2015, unde, dacă ne uităm pe toți liderii partidelor, ei au înregistrat scăderile cele mai mari. E vorba de Iurie Leancă, Marian Lupu, Mihai Ghimpu, Valeriu Streleț etc. Toți liderii politici au fost sancționați de populație. Așa că e foarte greu, poate cu excepția Maiei Sandu, e foarte greu să găsești, cel puțin în clasa politică aflată la putere...”

Europa Liberă: ...Maia Sandu nu e la putere, în actuala conjunctură. Temerile precum că cu domnul Pavel Filip în fruntea executivului va conduce tot domnul Plahotniuc sunt justificate sau nu prea?

Doru Petruți: „Ne întoarcem iar un pic la mass-media şi la ce fluxuri de informaţie au fost aruncate. Acum, dacă e să ne uităm, de exemplu, pe cazul BEM, vom vedea că adevăraţii făptaşi sau, mă rog, cine se considera vinovat şi cine a ajuns să fie arestat, vedem tot felul de jocuri şi de faţete de acestea. Mie mi-e foarte greu să mai pun în cântar informaţia care circulă din taberele care am văzut la finalul anului 2015 că s-au developat fiecare instituţie media cui aparţine. Cu nominalizarea domnului Filip, eu cred că sunt şi ceva semnale bune. Și anume atât cât îl cunoaşte societatea pe domnul Filip, eu cred că domnia sa este un tip non-conflictual, şi aceasta e important. Eu îl văd ca un viitor prim-ministru care nu va fi preocupat de PR. Oricum agenda dumnealui cred că va fi atât de încărcată, încât sper că PR, cu care atât de mult ne-am obişnuit în perioada 2010-2015, chiar să fie lăsat pe ultimul loc.”

Europa Liberă: Domnul Filip ar putea să-i facă cărăruşă domnului Plahotniuc la funcţia de preşedinte?

Doru Petruți: „Până la cărarea pentru domnul Plahotniuc prestaţia domnului Filip în postura de prim-ministru este extrem de importantă pentru că ea trebuie să recredibilizeze întreaga sferă politică din Republica Moldova. De prestaţia lui depinde tot ce se va întâmpla în percepţia şi în susţinerea oamenilor. Din punctul acesta de vedere, cred că domnul Plahotniuc şi PDM implicit sunt cei mai expuşi pentru că asocierea dintre domnul Filip şi PDM va fi foarte clară, evidentă, chiar dacă e vorba de o coaliţie. Până la urmă, meritele şi sancţiunile pentru ceea ce urmează eu cred că le va lua PDM şi poate chiar domnul Plahotniuc. Aşa că, din punctul acesta de vedere, eu îi văd extrem de expuşi.”

Europa Liberă: Mai mulţi analişti acreditează ideea că şi acest guvern ar putea fi unul de sacrificiu, să aibă o activitate nu prea lungă, de doar două-trei luni, pentru că oricum ar putea să bată la uşă anticipatele. Ce credeţi?

Doru Petruți: „Sunt câteva elemente foarte importante care trebuie analizate şi de care depinde de fapt prestaţia viitorului guvern. Trebuie să recunoaşte, vorbim de o nouă alianţă care e un fel de struţocămilă care încă nu ştim cum se va comporta. Eu sper ca măcar ceva din lecţiile coaliţiilor anterioare să fie deja învăţate. Aici sunt câteva elemente care trebuie subliniate. E vorba despre aceeaşi comunicare care trebuie mult mai bine structurată şi să fie mult mai eficientă şi trebuie asigurat un suport convingător în Parlament. Trebuie să renunţăm la ideea că cineva va tot pune presiuni pe primul ministru să facă tot felul de elemente, dar fără acest suport în Parlament lucrurile nu pot fi gândite nici măcar pe termen mediu. Iar aici înseamnă că trebuie modificate mecanismele care vor face posibil acest suport constant din Parlament. Iar acest suport trebuie să fie mai mare decât cel de acum. Aceasta înseamnă că ne putem aştepta şi la alte schimbări în Parlament, pentru că în două luni de zile trebuie asigurat suportul pentru nominalizarea şi apoi votarea preşedintelui. Altfel, mi-e teamă că la cea mai mică adiere, la cea mai mică sincopă în Parlament, temerile legate de alegerile anticipate vor deveni realitate. Totul depinde de elementele acestea pe care le-am menţionat, de cum vor sta lucrurile în această nouă coaliţie, cum se va comunica, cât de transparentă va fi ea. Şi dacă suportul acesta poate, mecanismele care asigură acest suport pot fi stabilizate şi pot fi foarte constructive. Primul ministru e sortit să aibă o agendă care să ţină foarte mult cont de cetăţean. Aceasta e principala schimbare de paradigmă pe care trebuie să o facă primul ministru. Nu va avea o sută de zile, cu siguranţă, el trebuie să intre cu o serie de măsuri succesive care să ducă încă o dată la recredibilizarea instituţiilor, la recredibilizarea politicienilor, a partidelor. Pentru că altfel, fără aceasta, suportul extern nu va veni şi uzura foarte rapidă a guvernului Filip nu va face altceva decât să ne ducă spre alegeri anticipate.”

Europa Liberă: Ce rol are acum factorul geopolitic? Şi dacă într-adevăr Moldova acum se zbate între Est şi Vest? Şi dacă într-adevăr trebuie să se teamă lumea că, în eventualitatea unor anticipate, ar putea să vină partidele de stânga pro-ruse care să facă jocul Moscovei?

Doru Petruți: „Aici lucrurile trebuie un pic separate. Am văzut şi în discuţiile politicienilor cel mai puţin se vorbeşte despre Rusia şi Uniunea Europeană. Sunt două teme care nu au fost jucate în aceste negocieri. Încă o dată cred că elementul acesta e printre puţinele care au fost conştientizate corect. Adică lucrurile depind de voinţa celor de aici, de pe intern, agenda populaţiei şi priorităţile se ştiu, trebuie doar să avem o clasă politică care are voinţă şi care pune mâna şi munceşte pentru populaţie şi nu pentru politicieni.”

Europa Liberă: Dar în Moldova regimul oligarhic este un mit sau o realitate?

Doru Petruți: „Eu nu sunt din categoria celor care cred că businessul sau oamenii de afaceri nu se implică în politică. Politica în Republica Moldova în linii mari se face cam în acelaşi mod ca în România, ca în alte părţi. Poate aici avem o mai mare transparenţă, mai multe discuţii, mai multe acuzaţii ş.a.m.d. Haideţi să renunţăm, aria politicului nu e una de poezie. Sigur că se poate discuta despre modul cum au fost convinşi parlamentarii să ofere suportul necesar. Cred că aceasta e o discuţie care trebuie să aibă loc în societate, dar pe de altă parte, aş invoca punctul de vedere avut de purtătorul de cuvânt de la CNA, care spunea că de multe ori CNA s-a autosesizat pe astfel de declaraţii, a chemat politicianul respectiv să dea explicaţii cine a făcut presiuni, ce sume i s-au propus ş.a.m.d. şi nimeni nu vrea să dezvăluie nume.”

Europa Liberă: Ultima declaraţie pe care am citit-o în presă e a doamnei Bondarenco de la PCRM.

Doru Petruți: „Cei de la CNA au promis că se vor autosesiza. Haideţi să vedem dacă e vorba doar de declaraţii politice sau într-adevăr nu.”

Europa Liberă: Dar credeţi că cei 14 s-au dus în altă barcă de dragul interesului naţional?

Doru Petruți: „Eu nu cred că în aria politică din Republica Moldova sau din ţările din regiune, sau din altă parte există „îngeri”, nu am o imagine foarte bună şi poetică despre cum stau lucrurile în politic. Dar până la urmă să analizăm situaţia aceasta, e importantă, fără doar şi poate, dar să o analizăm şi din alt punct de vedere: prioritatea în momentul acesta era ca Republica Moldova, pe lângă toate crizele financiare, bancare, sociale, economice, politice ş.a.m.d., să nu mai adauge încă o criză politică şi să găsească o soluţie. Ne place sau nu ne place, situaţia, încă o dată, privită strict din punct de vedere pragmatic şi matematic, cineva, în speţă Partidul Democrat, a fost cel care a putut asigura un număr de voturi pentru a depăşi această situaţie. În alte ocazii au fost alţii care au putut asigura aceasta. Nu cred că negocierile din 2010 sau din 2014 au fost foarte diferite de ce s-a întâmplat acum.”

Europa Liberă: Ştiţi cum e în Moldova: succesul şi-l atribuie mulţi, iar despre eşec preferă să nu vorbească aproape nimeni.

Doru Petruți: „Cam aşa.”

Europa Liberă: Credeţi că va fi capabil noul guvern, dacă se învesteşte, să achite salarii, pensii şi să restabilească relaţiile cu partenerii externi, partenerii de dezvoltare ai ţării?

Doru Petruți: „Din punctul meu de vedere, sarcina domnului Filip, dacă va fi învestit, este mai grea decât a oricărui prim-ministru pe care l-a avut Republica Moldova în mai bine de 24 de ani. E o situaţie de o gravitate şi complexitate greu şi de imaginat. E un prim-ministru care într-o situaţie atât de complicată trebuie să vină cu un mesaj pozitiv, constructiv şi să aibă rezultate chiar şi în primele săptămâni, trebuie găsite soluţii. Şi, din ce ştiu, chiar la aceasta se lucrează, la identificarea unor soluţii imediate.”

Europa Liberă: Va apleca urechea să audă şi vocile din stradă? Trebuie să intre în discuţie cu oamenii care protestează? Ce sugestii aţi avea?

Doru Petruți: „Nu mai e loc de a cântări foarte mult agenda populaţiei, acum e: ori o luăm în considerare şi începem să livrăm pentru populaţie ori nu. Nu cred că ne conduce nu neapărat către dezastru, dar alegeri anticipate înseamnă campanie electorală, înseamnă alte negocieri după alegeri, înseamnă alt preşedinte, înseamnă aproape încă un an pierdut. Să nu uităm că 2015 a fost anul în care au fost mai multe zile de negocieri politice şi de neguvernare decât zile de guvernare.”

Europa Liberă: Aveţi siguranţă că vor fi voturi suficiente şi pentru alegerea şefului statului în Parlament?

Doru Petruți: „Dacă e să ne uităm pe traiectoria Partidului Democrat din 2009 încoace, nu aş avea motive să nu cred că va fi învestit.”

XS
SM
MD
LG