Linkuri accesibilitate

Procuratura i-a deschis un dosar penal lui Renato Usatîi pentru că l-ar fi amenințat pe șeful statului


Procuratura Generală spune că i-a făcut dosar penal lui Renato Usatîi pentru că liderul Partidului Nostru l-ar fi amenințat cu „vătămarea integrității corporale și a sănătății” pe președintele Nicolae Timofti. Potrivit unui mesaj postat pe site-ul Procuraturii, Usatîi este suspectat oficial de „amenințare cu violența” împotriva unui demnitar în urma plângerii președinției, care s-a plâns că primarul din Bălți ar fi proferat amenințările în timpul unor mitinguri „neautorizate” la reședințele oficiale ale președintelui. Procuratura nu dă detalii despre amenințările incriminate. Ea spune că pentru asemenea fapte legea prevede amendă, muncă în folosul comunității sau închisoare de până la doi ani. Nu este primul dosar penal deschis lui Usatîi. În toamnă el a fost învinuit de violarea corespondenței, în legătură cu publicarea convorbirilor telefonice între fostul premier Vlad Filat și omul de afaceri Ilan Șor.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG