Linkuri accesibilitate

Bulgaria așteaptă un raport „distrugător” din partea Comisiei Europene


În varianta de lucru a raportului sînt criticate lipsa de transparență a proprietății în sectorul media, măsurile represive împotriva unor ziariști și medii care critică puterea.

Bulgaria așteaptă cel mai critic raport de țară din perioada monitorizării. Situația s-a deteriorat într-un mod simțitor ca rezultat al renunțării, de către partidul GHERB al premierului Boiko Borisov, la amendamentele constituționale cele mai radicale care urmau să devină baza reformei în justiție. La aceasta se adaugă lipsa de progrese în combaterea corupției la nivel înalt și crima organizată.

Citând surse anonime de la Bruxelles, agenția Frognews informează că raportul dedicat Bulgariei va fi unul distrugător. Ultima varianta de lucru conține critici dure la adresa celui de al doilea guvern Borisov.

În pofidă promisiunilor coaliției de centru-dreaptă reforma în justiție a bătut pasul pe loc, nu a fost inițiat niciun dosar penal pentru corupție la nivel înalt și în justiție, câteva grupuri oligarhice și-au menținut influența în instituțiile de stat.

Înregistrările audio ale unor convorbiri între fosta șefa a tribunalului municipal Sofia Ianeva și judecatoarea Cenalova au aruncat lumină asupră mecanismelor de control politic asupră tribunalelor. Din aceste înregistrări reiese că, personal, primul ministru taie și spânzură în sistemul judiciar iar Procuratura rămâne un instrument al puterii politice. În varianta de lucru a raportului sînt criticate lipsa de transparență a proprietății în sectorul media, măsurile represive împotriva unor ziariști și medii care critică puterea.

Se pare însă că sperietoarea rapoartelor de țară nu mai are efect asupra guvernanților. La ultimul Consiliu european Borisov a anunțat că așteaptă experții Comisiei europene să vină la Sofia și să pună umărul la realizarea reformelor. „Nu ne descurcăm, deci – avem nevoie de ajutor”, a spus el.

Tot Borisov a avertizat că „refuză să mai participe la jocul de a reformă”. După el raportul de țară nu trebuie adresat guvernului ci Consiliului suprem de justiție. „Nu putem interveni în activitatea tribunalelor deci – nu răspundem pentru lipsa de condamnați pentru corupție”, a spus Borisov.

Analistul Svetoslav Terziev explică aceasta surprinzătoare poziție prin faptul că Bruxelles-ul nu mai dispune de instrumente eficiente de constrângere. Zona Schengen și-a pierdut atractivitatea după ce o serie de țări europene renunță tacit la spațiul comun și ridică ziduri de sârmă ghimpată.

Pe de altă parte, nu este de neglijat faptul că în fruntea Comisiei europene se află prietenul politic al lui Borisov, Jean-Claude Junker, iar de fonduri răspunde bulgaroaica Kristalina Gheorghieva.

După cum informează Frognews, pentru prima dată în perioada monitorizării România va fi comentată separat de Bulgaria ca țara „care a depus eforturi foarte mari și a obținut rezultate reale în combaterea corupției la nivel înalt și în justiție”.

XS
SM
MD
LG