Linkuri accesibilitate

Președintele Nicolae Timofti cere noii majorități parlamentare să țină cont și de voința societății civile


Într-o declarație de presă, președintele Nicolae Timofti a explicat bazele juridice ale deciziei sale de a-l desemna pe Pavel Filip candidat la funcția de premier și a cerut noului candidat și majorității parlamentare să țină cont și de voința societății civile. „Vă asigur că împărtășesc îngrijorarea și dorința de schimbare care persistă în societate și cred că societatea civilă trebuie să fie ascultată și luată în considerare la luarea unor decizii politice”.

În ceea ce privește protestele de stradă, Nicolae Timofti a precizat că a cerut forțelor de ordine să asigure securitatea tuturor cetățenilor, precum și dreptul oamenilor la întruniri și la libera exprimare, astfel încât să fie excluse abuzurile și depășirea cadrului legal.

XS
SM
MD
LG