Linkuri accesibilitate

Președintele Barack Obama va vorbi despre progresele economiei americane în discursul asupra Stării Uniunii


Se așteaptă ca în ultimul discurs al său despre Starea Uniunii președintele american Barack Obama să treacă peste lista legilor pe care el speră că Congresul le va aproba anul acesta. Potrivit consilierilor săi, șeful administrației americane va avea o abordare neortodoxă anul acesta, concentrîndu-se pe enumerarea succeselor lui în cei șapte ani de mandat, și apoi pe o evaluare optimistă a viitorului. Consilierii spun că Obama speră ca discursului asupra Stării Uniunii de anul acesta să fie în contrast cu predicțiile sumbre ale candidaților prezidențiali republicani care speră să-i ia locuk anul acesta. Decizia de a nu menționa deloc obiectivele legislative din 2016 este o recunoaștere a faptului că cele două partide americane, cel democrat și cel republican, au divergențe din ce în ce mai mare înainte de alegeri asupra unor chestiuni cu puternic impact emoțional, de la controlul armelor de foc la criza siriană, făcând foarte dificilă ajungerea la o înțelegere pe aceste teme. Potrivit consilierilor săi, președintele va vorbi pe un ton oprimist de progresele economiei americane, care intra în cea mai adîncă recesiune de la Marea Depresie încoace în momentul când el a preluat mandatul de la Casa Albă, iar acum este cel mai performant actor din economia globală care e încă lentă.

XS
SM
MD
LG