Linkuri accesibilitate

Ce premier va propune noua majoritate


Societatea civilă îi cere președintelui R. Moldova să nu se lase influenţat și să nu nominalizeze o persoană compromisă pentru postul de premier.

Societatea civilă din R. Moldova i-a cerut preşedintelui Nicolae Timofti să nu cedeze presiunilor politice și să nu nominalizeze drept posibil viitor premier o persoană compromisă și fără credibilitate. O nouă rundă de negocieri cu partidele declarat pro-europene din parlamentul de la Chişinău a avut loc luni, 11 ianuarie:

Proaspăt formata majoritate e compusă din PD, împreună cu deputaţii neafiliaţi din Platforma Social-Democrată (35 de deputați), PL şi 7 deputaţi din PLDM care, contrar deciziei partidului, au anunţat astăzi că participa la formarea guvernului. Anunţul despre formarea majorităţii a fost făcut de liderul PD, Marian Lupu, după consultările cu şeful statului. El a spus că şi alţi deputaţi liberal-democraţi s-ar putea alătura proaspăt formatei majorități compusă acum din 56 de deputaţi:

Marian Lupu
Marian Lupu

„Există temeiuri să susţin că mâine, poimâine să avem nu 56, dar un număr mai mare de deputaţi cu o decizie de formare a unei majorităţi parlamentare absolute. Ar putea grupul deputaţilor din PLDM să fie mult mai mare.”

Marian Lupu a negat că PD ar fi influenţat decizia celor 7 deputaţi liberal-democraţi de a participa la formarea majorităţii. Fără cei 7 însă nu ar fi fost posibilă crearea majorităţii, astăzi, când cei trei deputaţi neafiliaţi din grupul Leancă, care au participat până acum la negocieri, nu s-au prezentat la consultările cu Nicolae Timofti.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:59 0:00
Link direct


Liderul PD a promis că până miercuri, 13 ianuarie, majoritatea va nominaliza candidatul la funcţia de prim-ministru, dreptul de a-l propune revenindu-i PD, a precizat Lupu. El a mai spus că deocamdată nu au fost discutate ce funcţii ar reveni celorlalte componente ale majorităţii:

„Această declaraţie semnată nu s-a bazat pe negocieri deja purtate pe partajări de portofolii şi structuri de guvern. Nu am ajuns la aceste discuţii. Această decizie a fost adoptată de colegi pe baza sentimentului de responsabilitate. Toate alte discuţii vor urma. Timp avem.”

În timp ce şeful statului purta consultări cu partidele, PLDM şi-a convocat biroul politic şi fracţiunea parlamentară. Liderul interimar al partidului PLDM Valeriu Streleţ şi-a exprimat regretul că cei 7 colegii au decis să facă parte din majoritate şi să voteze un premier propus de PD. Streleţ a spus că decizia acestora a fot una surprinzătoare şi că ar fi fost influențată, fără a spune de către cine:

Valeriu Streleț
Valeriu Streleț

„Regretăm decizia celor 7 colegi deputaţi de a susţine în asemenea condiţii crearea unei majorităţi. Vom urmări cu mare atenţie care vor fi evoluţiile de mai departe, cine va fi candidatul propus de această majoritate. Nu pierdem obiectivul că trebuie să luptăm în continuare pentru atingerea acestor scopuri de resetare a sistemului politic şi de promovare a reformelor care ni le-am propus de la declanşarea acestei crize.”

Şeful statului Nicolae Timofti a reiterat luni că asupra candidatului la funcția de prim-ministru nu trebuie să planeze suspiciuni de corupție. În presă circulă specualațiile că PD ar fi renunţat la ideea de a-l înainta pe Vlad Plahotniuc la funcţia de premier şi că viitorul candidat ar putea fi spicher democrat Andrian Candu.

Previous Next

XS
SM
MD
LG