In isteria naționalistă care cuprinde azi părți din Europa și care duce la o revenire la noțiunile de sânge și sol ca elemente identitare, un gest cum e cel pe care se pregătește să îl facă Belgia este extrem de rar, dacă nu unic: Belgia va ceda anul acesta Olandei 10 hectare de rezervație naturală de-a lungul fluviului Meuse (Maas în olandeză), în sudul țării, în Valonia, primind in schimb 4 ha în altă parte. Un schimb de teritorii.
Belgia cedează o arie naturală de o mare frumusețe, un magnific loc de vacanță, cu plaje și promenade si plimbări cu barca vara. Rezervația se află pe malurile fluviului, lângă orășelul belgian Visé, față în față, pe malul celalalt al rîului, cu târgul olandez Eijsden.
Neobișnuitul gest se explică prin istoria delimitării frontierei dintre Belgia și Olanda. Pentru belgieni, Olanda e inamicul istoric, iar ziua națională a Belgiei catolice e data (21 iulie) căpătării independenței de Olanda calvinistă. Atît de mare a fost dușmănia istorică, încât și azi Constituția Belgiei interzice orice alianță matrimonială între familia regală belgiană și cea olandeză.
Cum scria istoricul Fernand Braudel, rîurile, iar nu munții, formează frontierele cele mai solide. Carpații nu au divizat românitatea, după cum, la fel, bascii se regăsesc și de o parte și de alta a Pirineilor. In schimb, Dunărea a fost întotdeauna o graniță între românitate și slavii de sud. La fel, fluviul Indus îi separă de mii de ani pe indieni de iranieni.
Fluviul Meuse dintre Belgia și Olanda a fost decretat în 1843 frontieră definitivă între cele două țări, separate deja înainte. De atunci, frontiera presupusă a fi în mijlocul apei s-a tot deplasat, mai ales după ce au fost făcute lucrări de amenajare a albiei rîului.
De la început, s-a decis că frontiera merge exact prin mijlocul rîului. Acum, după mai bine de un secol și jumătate, pe o distanță de 4 km, frontiera nu mai e in mijlocul rîului. Așa încât, Belgia a decis să cedeze Olandei partea ce depășește fluviul, păstrând granița în mijlocul apei.
Ce e important simbolic e că schimbul nu se face la egalitate. Belgia dă astfel zece hectare, de fapt o rezervație naturală, și primește în schimb doar patru.
La fața locului, primarul belgian al orășelului Visé, Marcel Neven, spune că transferul de teritorii nu are nicio importanță. „Frontiere nu mai există oricum“, zice el, „așa că ne vom putea plimba oricând dorim în acea rezervație în continuare“.
Tocmai faptul că schimbul nu se face la egalitate și că se creează un precedent arată că schimbul de teritorii, pe marginea unei înțelegeri comune, nu mai este astăzi un tabu.
