Linkuri accesibilitate

Coca-Cola și-a cerut scuze pentru publicarea unei hărți cu peninsula Crimeea ca parte a Federației Ruse


Reprezentanța companiei Coca-Cola din Ucraina și-a cerut scuze pentru că a publicat în rețeaua socială „VKontakte” o hartă pe care peninsula Crimeea este parte a Federației Ruse. Într-un comunicat oficial citat de presa de la Kiev se spune că harta a fost eliminată din rețelele sociale. Anterior, mai mulți internauți au propus un boicot al produselor Coca-Cola. Pe 30 decembrie, pe pagina companiei din rețeaua „VKontakte” a fost publicată o hartă a Rusiei fără Crimeea, regiunea Kaliningrad și insulele Kurile. După ce utilizatorii ruși și-au exprimat în masă nemulțumirea, Coca Cola, în noaptea de 5 ianuarie, a publicat o altă hartă pe care Crimeea făcea parte din teritoriul Rusiei și și-a cerut scuze de la consumatorii ruși.

XS
SM
MD
LG