Linkuri accesibilitate

PD va propune un premier. Ion Sturza se retrage, deocamdată, „în viața privată”


Ion Sturza și candidații săi pentru funcția de ministru. Ședința specială a Parlamentului, 4 decembrie 2016

Ion Sturza și candidații săi pentru funcția de ministru. Ședința specială a Parlamentului, 4 decembrie 2016

Decisivă pentru constatarea lipsei de cvorum în Parlament a fost absenţa a şase deputaţi democraţi şi trei liberali.

După o şedinţă eșuată a Parlamentului, boicotată de mai mult de jumătate din deputaţi, Ion Sturza declară că se retrage în viaţa privată ca să aştepte următoarea decizie a şefului statului, iar liderul democraţilor, Marian Lupu - că relansează eforturile pentru crearea unei majorităţi capabile să înainteze un alt candidat la funcţia de premier.

Cum socialiştii au spus de la bun început că nu se vor prezenta, la fel grupul celor 14 deputaţi fugari din PCRM şi al celor şapte rămaşi lângă Vladimir Voronin, s-ar putea spune că decisivă pentru constatarea lipsei de cvorum a fost absenţa a şase deputaţi democraţi şi trei liberali. Absenţe explicate de liderii acestor grupuri parlamentare în felul următor:

Marian Lupu

Marian Lupu

„PD a spus încă două săptămâni în urmă că nu va vota. În aceste condiţii, că era cvorum, că nu era, rezultatul a fost previzibil. Da, au fost câteva absenţe, dar din motive serioase,” a spus Marian Lupu.

„Dacă ar fi avut un rol decisiv, ar fi fost prezenţi. Dar în situaţia respectivă, să fi fost noi şi 20 astăzi în parlament, oricum nu salvam situaţia”, a explicat Mihai Ghimpu.

Versiunea unui eşec al investirii guvernului generat de o lipsă de cvorum „regizată” apăruse la un moment dat pe reţele de socializare, dar fusese respinsă de democratul Andrian Candu în timpul unei întrevederi cu Ion Sturza de acum câteva zile. Astăzi, după ce parlamentul nu s-a putut întruni, candidatul desemnat a avut următoarea reacţie:

„Le-a fost teamă de mesajul meu din Parlament… pe care unii l-au interpretat ca un mesaj către națiune”.

Ion Sturza

Ion Sturza

După Parlament, Ion Sturza a mers direct la preşedinte, iar la părăsirea reşedinţei prezidenţiale, a făcut următoarea declaraţie:

„I-am întors mandatul. În continuare, domnul preşedinte rămâne să mediteze ce va face mai departe, luând în vedere şi interpretările Curţii Constituţionale, dar şi intenţia exprimată de unii de a crea o majoritate. Eu mă retrag în viaţa mea privată şi voi aştepta să vedem ce se întâmplă mai departe.”

Într-o altă declaraţie făcută tot astăzi, Ion Sturza lăsa din nou de înţeles că nu are de gând să se retragă din viaţa politică moldovenească:

„Dacă acum două săptămâni în spatele meu era un gol imens, astăzi sunt zeci de mii de oameni . Eu nu pot să trădez așteptările acestor oameni” a spus el în faţa jurnaliştilor.

Răspunzând unei sesizări a grupului de deputaţi plecaţi acum două săptămâni din PCRM pentru a se alătura unei platforme comune cu PD, Curtea Constituţională a spus în urmă cu câteva zile că preşedintele a avut tot dreptul să-l desemneze pe Sturza atâta timp cât în parlament nu există o majoritate şi un candidat dorit de această majoritate, dar totodată – că preşedintele nu ar putea face acelaşi lucru dacă această majoritate s-ar forma. Din aceeaşi decizie a Curţii ar rezulta şi faptul că, odată cu anularea şedinţei de astăzi din lipsă de cvorum, Sturza şi-ar fi epuizat şansa, deşi au existat şi păreri diferite, potrivit cărora lipsa de cvorum anulează doar şedinţa, nu şi tentativa de desemnare. Preşedinţia nu a luat deocamdată poziţie. Solicitat de noi, Nicolae Osmochescu, expert în drept constituţional, ne-a spus însă:

Nicolae Osmochescu

Nicolae Osmochescu

„Faptul că tentativă a eşuat rezultă din interpretarea recentă dată de CC, care spus, în motivaţia deciziei din 30 decembrie, că dacă şedinţa va fi boicotată, tentativa dlui Sturza se va consuma.”

În declaraţiile de astăzi din parlament, liderul democrat a şi anunţat că formaţiunea sa relansează eforturile pentru crearea unei majorităţi care să înainteze preşedintelui un alt candidat. „Vom încerca din nou”, a confirmat şi Mihai Ghimpu, în timp ce încă astăzi dimineaţă nepotul şi colegul său de partid, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, admitea într-un interviu posibilitatea intrării PL într-o coaliţie cu PD şi grupul Leancă, sprijinită „indirect” de cei 14 foşti comunişti.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG