Linkuri accesibilitate

Un fost arbitru de fotbal a câștigat procesul împotriva Federației de fotbal din Turcia care l-a dat afară pe motiv de homosexualitate


Un fost arbitru de fotbal a câștigat procesul împotriva Federației de fotbal din Turcia, pe care a acuzat-o că i-a dezvăluit public homosexualitatea și i-a ridicat licența de arbitru în baza orientării sexuale. Agenția de stat Anadolu spune că un tribunal turcesc a decis astăzi ca Federația să-i plătească lui Halil Ibrahim Dincdag o despăgubire de 23.000 de lire (8000 de dolari). Potrivit AP, Dincdag a spus că va face apel pentru o sumă mai mare, dar a salutat verdictul ca pe o victorie a drepturilor minorității gay în Turcia și a efortului de combatere a homofobiei în sport. Dincdag a mai spus că va face cerere de a fi reprimit ca arbitru de liga a doua, poziție din care a fost dat afară în 2009. Federația a insistat la proces că Dincdag a fost concediat datorită unor „neajunsuri” în activitate.

XS
SM
MD
LG