Linkuri accesibilitate

Important, în realitate, e ce simt profund credincioșii și pelerinii.

Acum, de sărbători, a venit știrea, similară cu ce se mai întâmplase acum ceva vreme în alt loc, că la o mănăstire din Tulcea s-au închinat credincioșii, vreme de ani de zile, la oase de oi și porci crezând că-s moaște.

In acea mânăstire, în care mii de români au mers să pupe moaște, niciunul dintre credinciosii ajunși în pelerinaj n-a stiut ca se inchina de fapt la oase de porci si oi, in loc de moaștele sfintilor Epictet si Astion.

Mulți, în presă și pe rețelele de socializare, au râs aiurea, punând titluri extravagante precum: „INȘELĂCIUNE!… S-au închinat la oase de porci și oi”. Cei care au râs astfel au adus însă doar dovada neînțelegerii funcționării misticismului si a sacrului. Ba chiar, râzând unii, deși sceptici și atei, au dat de fapt impresia că ar crede că oarecum ciolanele alea chiar puteau avea o virtute.

E paradoxal să râzi de credincioși că pupă oase false. E ca și cum scepticii ar atribui de fapt o virtute oaselor. De parcă, dacă într-adevăr erau acolo hârcile sfinților Epictet si Astion, oasele acelea ar fi funcționat mai bine. Sau de parcă restul moaștelor din lume ar fi autentice sau ar avea puteri și o garanție de calitate.

Important, în realitate, e ce simt profund credincioșii și pelerinii. Este irelevant așadar dacă oasele erau de oaie, porc sau tiranozaur.

E ca în parabola sufi persană, musulmană, în care un imam învățat, îngâmfat prin definiție, ajunge la țară la un derviș sălbatic, cu puteri de vindecare, care-i tămăduia pe schilozi și pătimași pronunțând un talmeș-balbeș din Coran într-o arabă pe care de fapt n-o știa. Oripilat, imamul îl ceartă și-l învață pronunția corectă a versetelor din Coran, iar dervișul, după aceea, când se pune să recite cum trebuie… își pierde puterile.

… căci importantă era credința și lui și a amărâților ce veneau la el, și forța lor de autosugestie, iar nu pronunția corectă. Singura întrebare legitimă care se poate pune este dacă acel placebo mistic a funcționat sau nu.

Așa că puțin contează ce fel de oase erau alea. Cine râde de incident n-a înțeles nimic din funcționarea sacrului.

XS
SM
MD
LG