Linkuri accesibilitate

Foștii ostatici americani din Iran vor primi compensații financiare substanțiale


Foștii ostatici americani capturați în anul 1979 în timpul revoluției iraniene vor primi compensații financiare substanțiale. 53 de americani - ținuți ostatici timp de 444 de zile în ambasada SUA de la Teheran, ocupată de studenți radicali iranieni - vor primi câte 4 milioane 400 de mii de dolari fiecare – câte 10 mii de dolari pentru fiecare zi de captivitate. Achitarea compensațiilor a devenit posibilă după decizia unui judecător federal care a amendat anul acesta cu aproape 9 miliarde de dolari una din cele mai mari bănci franceze BNP Paribas pentru încălcarea sancțiunilor impuse Iranului. Foștii ostatici au încercat fără succes, decenii la rând, să obțină compensații din partea Iranului, întrucât una din condițiile eliberării lor a fost renunțarea la orice pretenții financiare ale SUA față de Teheran. Acum însă, în baza unei decizii a legislatorilor americani, o parte din amenda pe care banca franceză o va achita ministerului de finanțe al SUA va fi folosită la plata compensațiilor către cetățenii americani și a familiilor lor care au suferit de pe urma atacurilor teroriste. Printre aceștia sunt și familiile celor care au fost uciși în urma exploziei de la ambasada americană la Beirut în 1983 și a atacurilor teroriste asupra ambasadelor americane din Tanzania și Kenia în 1998.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG