Linkuri accesibilitate

Moscova a anunțat că simplifică regimul de vize pentru Georgia


Moscova a anunțat că simplifică regimul de vize pentru Georgia și că ar putea în viitor să revină la regimul de călătorii fără vize pentru cetățenii georgieni. Ministerul rus de externe a declarat că decizia a fost luată în contextul normalizării continue a relațiilor bilaterale. Din 23 decembrie, cetățenii Georgiei vor putea perfecta vize pentru afaceri, studii și vize umanitare pe orice termen, precum și vize individuale indiferent de legătura de rudenie cu cei invitați. Regimul de vize dintre cele două țări a fost introdus în anul 2000, iar în septembrie 2008, după războiul ruso-georgian, Tbilisi a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu Moscova – ambasadele au fost închise, iar interesele părților sunt intermediate în prezent de Ambasada Suediei. În februarie 2012, Tbilisi a anulat în mod unilateral vizele pentru cetățenii ruși. Decizia Moscovei de a simplifica regimul de vize survine la doar câteva zile după conferința anuală de presă a președintelui rus Vladimir Putin, care a spus că Rusia este gata să revină la regimul fără vize și că integritatea teritorială a Georgiei ține de voința georgienilor, abhazilor și sud-osetinilor.

Vineri, 18 decembrie, Comisia Europeană a avizat pozitiv liberalizarea regimului de vize de scurt sejur pentru cetățenii din Ucraina și Georgia. Comisia a cerut guvernelor blocului comunitar să-și dea acordul final pentru adoptarea acestei măsuri, atunci când va face o asemenea propunere legislativă la începutul anului viitor

XS
SM
MD
LG